Connect with us

VIDEO Jeff Bezos și-a vândut conacul pe o sumă care stabilește un nou record: Lux și opulență greu de imaginat

Actualitatea

VIDEO Jeff Bezos și-a vândut conacul pe o sumă care stabilește un nou record: Lux și opulență greu de imaginat

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a vândut recent reședința sa din Seattle pentru suma de 63 milioane dolari, stabilind un nou record pentru piața imobiliară din statul Washington, conform informațiilor publicate de Puget Sound Business Journal, informează Mediafax.

[embedded content]

Proprietatea, achiziționată de Bezos în 2019 pentru 37,5 milioane dolari, a fost vândută companiei Cayan Investments LLC, aducându-i miliardarului un profit de peste 25 milioane dolari.

Conacul de 875 mp se întinde pe un teren de peste 1,3 hectare în cartierul exclusivist Hunts Point din comitatul King și oferă o priveliște spectaculoasă asupra lacului Washington, scrie Fortune.

Fostul imobil al lui Bezos dispune de trei dormitoare, patru băi, un lift, un dressing impresionant, o bucătărie secundară, o terasă pe acoperiș și o pasarelă de sticlă care conectează proprietatea principală cu o casă de oaspeți cu două etaje. Fațada proprietății se întinde pe aproximativ 91 de metri de-a lungul malului lacului Washington.

Jeff Bezos s-a mutat în Miami

Bezos și logodnica sa, Lauren Sánchez, s-au mutat în Miami în urmă cu aproximativ un an și jumătate, declarând că motivul schimbării a fost dorința de a fi mai aproape de părinții săi.

În plus, compania sa aerospațială, Blue Origin, își mută din ce în ce mai multe operațiuni la Cape Canaveral, în Florida.

Cuplul locuiește acum într-un complex format din trei conace în cartierul ultra-exclusivist Indian Creek din Miami, cunoscut și sub numele de „Buncărul Miliardarilor”. Valoarea totală a proprietăților deținute de Bezos în Indian Creek se ridică la aproximativ 237 milioane dolari, după ce miliardarul a achiziționat cea mai recentă proprietate în 2024 pentru 90 milioane dolari.

Analiștii speculează că mutarea lui Bezos în Florida ar putea fi motivată și de avantajele fiscale, pentru a evita taxa de 7% pe câștigurile de capital care a fost menținută de Curtea Supremă a statului Washington în martie 2023.

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Actualitatea

To Top