
Grupul german REWE, deja prezent în România prin lanțul de magazine Penny, lansează operațiunile pentru aducerea brandului BIPA, cea mai mare rețea de drogherii din Austria.
În Austria, BIPA are peste 500 de magazine și un portofoliu de aproximativ 15.000 de articole, inclusiv mărci proprii precum BI CARE, BI COMFORT, BI HOME, BI KIDS, BI LIFE, BI STYLED, bi good, BABYWELL și LOOK BY BIPA.
Fondată în anii ’80 ca parte a rețelei Billa, BIPA a fost achiziționată de REWE în 1996 și este astăzi un jucător-cheie în industria drogheriilor din Europa. În Croația, unde BIPA a intrat în 2007, compania operează 139 de magazine și are 860 de angajați.
În România, BIPA va concura direct cu dm drogerie markt, retailer german de cosmetice și produse de îngrijire personală, prezent pe piața locală de 17 ani.
Cu o bază de peste 3 milioane de clienți anual și un personal de 4.400 de angajați la nivel global, BIPA își propune să aducă pe piața românească un nou standard în domeniul drogheriilor.