Nu ai zice, dar și monștrii sacri își adaugă ani. Ani de valoare, ani de bunătate, ani de înțelepciune. Este și cazul lui Dan Puric care, miercuri, 12 februarie, a mai prins un an în buchetul frumos al vieții. La 66 de ani, Puric s-a dat mare într-un spectacol pe măsură. Și i-a ieșit!
Sala Auditorium a MNIR a fost neîncăpătoare la spectacolul aniversar ”Puric 66”. Peste 500 de oameni au râs și au aplaudat un PURIC. Sigur, spectacolul a fost dincolo de măsura așteptărilor, însă finalul poate a fost cel care i-a aduăgat și cea de-a 66-a potcoavă celui mare mare ”puric” cunoscut în lume.
S-a râs, dar s-a și plâns, așa cum le stă bine românilor. Tineri și mai puțini tineri, femei și bărbați, băieți și fete, toți au fost martorii unui fenomen. Unul care va rămâne, fără îndoială, întipărit în minte și în suflet.
Vorbeam despre final. Piesele lui Dan Puric au un final, unul pe scenă, pentru că ele se continuă în mintea auditoriului, devenid, uneori, infinite.
Între ropotele de aplauze, cu vocea care făcea sala să tacă pentru a-i sorbi cuvintele, Puric rămâne tot Puric, chiar dacă este un spectacol aniversar.
”M-am urcat într-un taxi. Șoferul mi-a spus: ”Să trăiți, domnule președinte!”. Eu i-am spus că nu am candidat și nu sunt președinte. ”Știu, dar o zic preventiv!””, a început șirul relatărilor marele artist.
Pentru în spectacolul său mut, persoanajului pe care îl reprezenta îi murea câinele, pentru ca apoi să se sfârșească și el, Puric a punctat: ”Dan Puric își dă sufletul pentru un câine, darămite pentru o țară!”.
Puric le-a vorbit oamenilor și despre vremurile pe care le trăim. ”Când un suflet dispare, dispare un univers irepetabil! Poporul acesta nu are dreptul să dispară. Mai multe decât atât, poporul acesta poate să îndrepte alte popoare. Nu poate să dispară. Printr-un singur gest, printr-o singură atitudine, iar dvs., popor român, v-ați purtat exemplar cu ucrainenii, i-ați ajutat când au fost necăjiți. Să nu vă fie frică mai ales în vremuri tulburi!”.
Puric 66 – noua cifră a excelenței în artele spectacolului.
