Actualitatea
Se separă apele în Statele Unite: Tabloidul lui Rupert Murdoch, New York Post, îndeamnă la vot pentru Trump
De

Tabloidul New York Post, din cadrul imperiului media al lui Rupert Murdoch, popular în rândul conservatorilor, şi-a îndemnat vineri cititorii – într-un editorial – să voteze pentru candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump, potrivit AFP, conform Agerpres.
„Donald Trump este alegerea bună”, se afirmă în editorial, prezentând o listă cu priorităţi pentru viitorul SUA: „o frontieră sigură”, „oraşe sigure”, „o economie înfloritoare pentru toţi bazată pe taxe reduse şi reglementări”, autoritatea părinţilor şi o Americă „respectată pe scena internaţională”.
Reluând atacurile taberei republicane la adresa candidatei democrate Kamala Harris, ziarul new-yorkez susţine că aceasta îşi ascunde jocul şi „nu vrea ca americanii să ştie cât de radical este programul ei”.
„Vă mulţumesc pentru acest sprijin magnific!”, a reacţionat Donald Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social, cu două zile înainte de o întâlnire la sala emblematică Madison Square Garden din New York.
Acest sprijin nu este deloc surprinzător, chiar dacă publicaţia New York Post s-a arătat mult mai severă în ultimii ani faţă de Donald Trump.
În iulie 2022, un editorial condamna pasivitatea acestuia în timpul invaziei violente a Capitoliului de la Washington de către susţinătorii săi din 6 ianuarie 2021 pentru a perturba certificarea rezultatelor alegerilor câştigate de Joe Biden. În perioada aceea, New York Post scria: „Trump a dovedit că nu este demn să fie din nou şeful executiv al acestei ţări!”. Iar în urma alegerilor de la jumătatea mandatului în noiembrie 2022, când republicanii au înregistrat o performanţă sub aşteptări, un editorialist a scris în coloanele „NY Post”: „Este timpul ca Trump să renunţe la politică”.
Elon Musk finanțează campania lui Trump
Antreprenorul Elon Musk, care deţine Tesla, SpaceX şi reţeaua socială X, a donat începând cu luna iulie 75 de milioane de dolari pentru „Trump America PAC”, un Super-PAC (un super comitet de acţiune politică) în sprijinul campaniei electorale a fostului preşedinte american şi candidat republican, Donald Trump, transmite joi EFE.
Omul de afaceri sud-african, în vârstă de 53 de ani, este unul dintre cei mai fermi susţinători ai lui Donald Trump şi şi-a îndreptat toată atenţia spre sprijinirea mişcării MAGA („Make America Great Again”, „Să facem American măreaţă din nou”, sloganul emblematic al miliardarului republican n.r.).
Elon Musk s-a alăturat lui Donald Trump în această lună la mitingul simbolic pe care fostul preşedinte l-a ţinut în orăşelul Butler din statul Pennsylvania, aceeaşi localitate unde era să fie asasinat pe 13 iulie.
Documentele prezentate Comisiei Electorale Federale arată că fondatorul SpaceX şi-a crescut donaţiile începând cu iulie, lună în care a donat aproape 15 milioane de dolari pentru campania lui Donald Trump. În august, el a donat Super-PAC 30 de milioane de dolari, donând aceeaşi sumă şi în luna septembrie.
În timpul mitingului de campanie al lui Donald Trump de la Butler, la începutul acestei luni, Elon Musk a spus că „acestea vor fi ultimele alegeri” dacă Trump nu câştigă scrutinul din noiembrie şi a cerut să se înregistreze pentru a vota pentru că, a adăugat el, „ne vor lua dreptul la vot”.













