ActualitateaPoliticăSocietate

Israel suspendă livrările de energie electrică în Gaza, ca măsură de presiune asupra Hamas

După oprirea livrărilor de ajutor umanitar către Fâşia Gaza, Israelul a suspendat furnizarea de energie electrică pentru acest teritoriu aflat sub blocadă, cu efect imediat, a anunţat duminică ministrul israelian al Energiei, Eli Cohen, conform dpa.

El a spus că a semnat un ordin în acest sens şi a postat o fotografie cu el însuşi pe X făcând asta.

Scopul este de a exercita presiuni asupra organizaţiei teroriste islamiste palestiniene Hamas, a precizat Eli Cohen.

„Gata cu vorba, este timpul pentru acţiune”, a scris el.

Hamas ţine captivi în continuare zeci de ostatici.

„Vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a ne asigura că toţi ostaticii sunt returnaţi şi ne vom asigura că Hamas nu va mai exista în Gaza de a doua zi”, a spus Cohen într-un mesaj video.

În urmă cu o săptămână, după expirarea primei faze a unei încetări a focului, Israelul a ordonat oprirea completă a livrărilor de ajutoare pentru a pune presiune asupra Hamas. Organizaţiile de ajutorare au avertizat cu privire la consecinţele dramatice ale deciziei pentru cei două milioane de locuitori ai fâşiei de coastă.

Alimentarea cu energie a Fâşiei Gaza prin cabluri din Israel şi Egipt este neregulată de ani de zile. După începutul războiului din Gaza în urmă cu un an şi jumătate, singura centrală electrică din Fâşia Gaza şi-a încetat producţia. Mulţi oameni se descurcă doar cu energia solară şi cu generatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole Similare

1 din 939