
Un bărbat de 44 de ani, care a suferit mai multe traumatisme în urma unui accident de circulaţie, a fost transportat, duminică, la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Orăştie, după ce maşina pe care o conducea s-a lovit de un copac de pe marginea drumului în localitatea Sibişel, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
În ajutorul victimei, care a rămas încarcerată în autoturism, au intervenit pompierii militari din Orăştie, scrie agerpres.ro.
„Pompierii au acţionat de urgenţă pentru extragerea victimei, care era conştientă şi cooperantă, dar prezenta mai multe traumatisme. După evaluarea efectuată de echipajele medicale, bărbatul a fost transportat cu ambulanţa Serviciului de Ambulanţă Judeţean la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Orăştie”, precizează sursa citată.
De asemenea, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor care se pot produce în urma unor astfel de accidente rutiere.