Societate
Un reputat medic bucureștean s-a stins din viață la doar 61 de ani. În ultimele luni, a dus o luptă crâncenă cu boala. Numeroase personalități, printre care politologul Vladimir Tismăneanu, deplâng dispariția prematură a medicului
De

Slujba de înmormântare va avea avea loc joi, 9 iulie 2026, orele 12, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din București, strada Polonă nr. 50. La sfârșitul slujbei, sicriul va fi condus la cimitirul Bellu, unde va fi așezat în cavoul familiei.
Fiică a lui Ioan și Elsei Bărbuș, Anca Cernea a fost luptătoare anticomunistă din fragedă tinerețe și a participat la ședințe ale PNȚ în clandestinitate. A fost preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. De asemenea, Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor ’90.
În timpul guvernării CDR, medicul a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.
„În anii plini de speranță și de sacrificii ai renașterii PNȚ, după căderea comunismului, Anca a fost prezentă acolo unde era nevoie: cu credință, cu energie, cu modestie și cu o loialitate neclintită față de valorile pentru care au pătimit generații întregi de național-țărăniști. Nu a căutat mărire și nici recunoaștere. A ales să slujească o idee și o comunitate de oameni uniți prin credința în libertate, demnitate și adevăr.
Pentru cei care au cunoscut-o, va rămâne chipul unei generații care a crezut că România poate fi reclădită pe temelia lăsată de Iuliu Maniu, Ion Mihalache și Corneliu Coposu. O generație care a înțeles că politica este, înainte de toate, o datorie morală și o formă de slujire.
Astăzi, familia național-țărănistă este mai săracă. Se stinge un om, dar rămâne vie amintirea unei vieți trăite cu discreție, credință și demnitate, în slujba unor idealuri care nu mor odată cu oamenii„, se arată pe contul de Facebook PNT Maniu-Mihalache.
Printre cei care i-au adus un ultim omagiu s-au numărat politologul Vladimir Tismăneanu și jurnalistul Silviu Sergiu.
„Putine persoane mi-a fost dat sa cunosc care sa deteste bulshitul precum doctorita Anca Cernea. Era catolica, precum sotia mea. Anca era greco-catolica dintr-o familie taranista. De doua ori prigonita sub comunisti. Au fost prietene. Cand Mary a suferit un accident la Bucuresti, Anca a facut supraomenescul sa o ajute.
Cartea doamnei Miorita Got despre mama Ancai, doamna Elza Barbus, nascuta Elza Anca, vorbeste despre ceea numesc un neam al onoarei. Nu al spoielii, ci al staruintei intru principii. Intru idealuri. Intru normalitate democratica. Acum cand Romania are un presedinte care simte nevoia sa omagieze pe cine vrei si, mai ales, pe cine nu vrei, stiu exact ce-ar fi spus Anca.
Nu suporta ambiguitatea morala. Dincolo de accente, eram, moral vorbind, pe aceeasi lungime de unda. Domnul sa o odihneasca. A fost o Dreapta„, a scris Vladimir Tismăneanu pe Facebook.
La rândul său, jurnalistul Silviu Sergiu a descris-o pe Anca Cernea ca fiind „o persoană de o moralitate fără cusur și o luptătoare neînfricată pentru valorile solide în care credea„.
„Lumea va fi mai săracă începând de astăzi.
A trecut la Domnul Anca Cernea, un om de o rară noblețe sufletească și erudiție, pe care am avut șansa să-l cunosc în această viață. Anca Cernea a fost o persoană de o moralitate fără cusur și o luptătoare neînfricată pentru valorile solide în care credea. Fiică a lui Ioan și Elsei Bărbuș, a fost luptătoare anticomunistă din fragedă tinerețe și a participat la ședințe ale PNȚ în clandestinitate.
La 16 octombrie 2015, Anca Cernea a vorbit la Sinodul Episcopilor de la Roma, în fața Papei Francisc I.
Am avut șansa să o cunosc pentru că a avut gentilețea să mă invite la o conferință dedicată combaterii dezinformării și fake news, ce a avut loc în Polonia în urmă cu 10 ani. Am petrecut două zile la Varșovia, împreună cu ea și soțul său Vicențiu Cernea, în care am descoperit un om de un rafinament desăvârșit.
Medic de profesie, mare iubitoare de oameni, Anca purta cu ea o lumină interioară puternică, ce izvora din credința ei puternică în Dumnezeu și permanenta ei nevoie de cunoaștere.
Îi voi purta mereu în suflet o amintire aleasă. Dumnezeu să o odihnească cu Drepții Lui!„, a scris Silviu Sergiu pe rețelele sociale.













