Connect with us

SRI a avertizat de peste 1.300 de ori în 2026 instituțiile românești că pot fi victime ale hackerilor. Inclusiv ANCPI și Guvernul României ar fi fost prevenite

Societate

SRI a avertizat de peste 1.300 de ori în 2026 instituțiile românești că pot fi victime ale hackerilor. Inclusiv ANCPI și Guvernul României ar fi fost prevenite

Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis în ultimii ani numeroase avertismente către instituțiile statului cu privire la vulnerabilitățile informatice care puteau fi exploatate de hackeri. Printre instituțiile informate s-au aflat și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și Guvernul României.

Informațiile au fost prezentate miercuri, 9 septembrie, în cadrul ședinței comune a comisiilor pentru tehnologia informației din Camera Deputaților și Senatului, convocată pentru analizarea atacului cibernetic asupra ANCPI și a modului în care autoritățile au gestionat incidentul.

Sistemele informatice ale ANCPI au fost indisponibilizate aproape o lună, după atacul cibernetic din 14 iulie 2026. Reprezentanții instituției au anunțat că urmăresc ca, începând de săptămâna viitoare, toate aplicațiile să fie repornite integral.

Citește și : Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie. Liderii de sindicat spun că Metrorex mai are 3000 de lei în cont bani de salarii: ”Suntem sclavi? Muncim aici pe plantație?”

Reprezentantul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Andrei Iacoboaie, a prezentat în fața parlamentarilor modul în care s-a desfășurat atacul și amploarea impactului asupra infrastructurii informatice a ANCPI.

Potrivit acestuia, atacatorul „a accesat o bază de aproximativ 2 milioane de înregistrări” ale instituției.

Generalul Anton Rog, reprezentant al SRI, a precizat că instituțiile statului au fost avertizate în mod repetat cu privire la existența unor vulnerabilități.

Informările au început încă din 2021, perioada în care Guvernul era condus de Florin Cîțu, iar ulterior de Nicolae Ciucă, și au continuat până în prezent.

„233 de informări în 2025 către tot arcul guvernamental, ministere, agenţii, şi 1.304, in 2026, informări către diverse instituţii cu vulnerabilităţi”, spune generalul SRI, Anton Rog.

Potrivit reprezentantului SRI, avertismentele au fost transmise inclusiv către instituții ale căror sisteme au ajuns ulterior să fie afectate de atacuri informatice.

În cazul ANCPI, datele prezentate în cadrul ședinței indică faptul că agenția a primit avertismente, însă SRI susține că nu a existat un răspuns oficial din partea instituției.

Reprezentanții ANCPI au precizat, pe de altă parte, că, în urma mesajelor primite de la SRI, instituția a făcut în 2021 un upgrade la cea mai recentă versiune de securitate a sistemului.

De asemenea, cei de la SRI au mai informat că au „avertizat un număr semnificativ de ţări europene ale căror infrastructuri erau scanate de acelaşi atacator”.

În cadrul aceleiași ședințe, DNSC a prezentat și situația vulnerabilităților informatice identificate la nivelul instituțiilor din România.

Citește și : România, prizoniera interimatului. Lista completă a instituțiilor care, asemenea guvernului, nu au șefi cu puteri depline

Potrivit datelor prezentate de reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică, în 2026 au fost transmise informări către aproximativ 2.400 de instituții, cu privire la existența a circa 40.000 de vulnerabilități ale sistemelor informatice utilizate.

După atacul asupra ANCPI, mai mulți șefi de instituții au solicitat SRI sprijin pentru implementarea unui sistem informatic integrat de protecție a infrastructurilor statului, a mai precizat generalul Anton Rog.

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top