Connect with us

Două accidente rutiere, pe DEX 12 Craiova-Pitești și A3 București-Brașov. Circulația, restricționată pe ambele drumuri

Societate

Două accidente rutiere, pe DEX 12 Craiova-Pitești și A3 București-Brașov. Circulația, restricționată pe ambele drumuri

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, primul accident s-a produs pe DEX 12, la kilometrul 110, în apropierea localității Bradu, județul Argeș. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar trei persoane au suferit răni ușoare și au primit îngrijiri medicale.

Traficul rutier a fost oprit pe sensul de mers spre Pitești, pentru efectuarea cercetărilor la fața locului. Șoferii au fost redirecționați pe DN 65 Slatina-Pitești.

Autoritățile au estimat că circulația va reveni la normal după ora 18:30.

Un al doilea accident a avut loc pe autostrada A3 București-Brașov, la kilometrul 36, în apropierea localității Gruiu, județul Ilfov.

Citește și: Tragedie la Iași. Un ambulanțier a murit în timpul serviciului după ce a suferit 21 de stopuri cardiace

Trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune pe sensul de mers spre București. O persoană a suferit leziuni și a fost evaluată medical la locul accidentului.

„Traficul rutier este oprit pe a doua bandă, circulându-se îngreunat pe banda de urgenţă şi prima bandă. Se estimează reluarea normală a traficului după ora 18:00”, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române.

Citește și: Primele imagini cu bărbatul înarmat care a intrat în sediul poliției și a cerut să fie împușcat. Avea asupra lui armă, grenadă și briceag

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top