Actualitatea
Se pregătește Scutul Democrației, după anularea alegerilor prezidențiale în România
De

Comisarul european pentru democraţie, justiţie și statul de drept, Michael McGrath, a declarat marți, într-o conferinţa de presă, că au început discuțiile pentru apariția Scutului Democrației, instrument pentru combaterea interferenţelor străine în procesul electoral din UE, după anularea alegerilor prezidențiale din România.
Comisia Europeană va lua în calcul chestiunea anulării alegerilor prezidenţiale din România atunci când va elabora raportul din 2025 privind statul de drept, a afirmat McGrath, la finalul reuniunii Consiliului Afaceri Generale (CAG).
Participanţii la CAG au discutat despre raportul din 2024 al Comisiei Europene privind statul de drept în România, Portugalia, Ungaria şi Slovenia şi despre recomandările incluse în document, în cadrul dialogului specific privind statul de drept în toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.
De partea sa, în numele preşedinţiei poloneze a Consiliului UE, ministrul afacerilor europene Adam Szlapka a spus că lucrează îndeaproape cu Comisia cu privire la Scutul Democraţiei, ce are legătură cu combaterea interferenţelor străine în procesul electoral din UE.
Executivul UE consideră că protejarea integrităţii alegerilor, în special de interferenţele străine, este o urgenţă şi este angajat să consolideze rezistenţa Europei faţă de ameninţările externe pentru procesele democratice din statele membre.
Potrivit lui Michael McGrath, apărarea instituţiilor democratice, protejarea alegerilor libere şi corecte şi folosirea tuturor instrumentelor aflate la dispoziţia instituţiilor, inclusiv a Comisiei Europene, de exemplu prin Actul legislativ privind serviciile digitale (Digital Services Act), trebuie să reprezinte un imperativ pentru UE şi pentru statele membre.













