BREAKING

ActualitateaPoliticăSocietate

Premierul reacționează după descinderile din dosarul ‘Nordis’: ‘Foarte bine!’ / Când a vorbit ultima dată cu familia Vicol – Ciorbă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că nu a mai comunicat cu familia Vicol – Ciorbă de peste doi ani, iar faptul că au loc audieri la DIICOT în dosarul ‘Nordis‘ „înseamnă că justiţia funcţionează”.

Marcel Ciolacu a fost întrebat la Palatul Parlamentului cum comentează faptul că Vladimir Ciorbă, principalul acţionar al companiei Nordis, şi soţia acestuia, Laura Vicol, fostă şefă a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, au fost aduşi, luni, de poliţişti la sediul DIICOT pentru a fi audiaţi în dosarul de înşelăciuni imobiliare realizate prin compania Nordis.

„Foarte bine, înseamnă că justiţia funcţionează”, a spus Ciolacu, informează Agerpres.

El a fost întrebat dacă ştia când zbura cu avioanele Nordis că este vorba de un grup infracţional organizat.

„Vă daţi seama că nu”, a răspuns prim-ministrul.

Marcel Ciolacu a adăugat că nu a mai comunicat de peste doi ani cu familia Vicol – Ciorbă.

Vezi și: Ioana Băsescu e suspectă de sprijinirea unui grup infracțional în Dosarul Nordis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole Similare

1 din 807