ActualitateaPoliticăSocietate

Operațiune mamut a mascaților, pentru evaziune! 40 de descinderi la vânzătorii de carne din România

Polițiștii au făcut 40 de percheziții la firme din domeniul alimentar și la locuințele administratorilor acestora din mai multe județe din țară într-un dosar de evaziune fiscală. În urma acestora au fost indisponibilizate 12 tone de carne. Potrivit IGPR, perchezițiile au avut loc în județele Satu Mare, Bihor și Sălaj, la sediul a 35 de societăți comerciale, precum și la domiciliile administratorilor acestora.

Polițiștii au constatat faptul că, în cursul anului 2024, în evidențele contabile ale firmelor, care aveau ca obiect de activitate comerțul cu produse alimentare, nu ar fi fost înregistrate toate operațiunile economice desfășurate, fiind cauzat un prejudiciu care urmează a fi stabilit.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri și dispozitive electronice, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Patru persoane, administratori ai unor firme, au fost duse la audieri, iar polițiștii au indisponibilizat 12 tone de carne, în vederea clarificării situației juridice din punct de vedere fiscal și sanitar-veterinar.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a persoanelor cercetate, cât și a stabilirii întregului prejudiciu cauzat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole Similare

1 din 939