Societate
Obiceiul culinar bizar recomandat de Dorel Vişan care îl menţine în formă la 88 de ani: „E bună doar crudă, eu aşa o mănânc”
De
Dorel Vişan este una dintre marile personalități ale scenei și filmului românesc, apreciat pentru rolurile sale memorabile și pentru cariera de excepție. Ajuns la venerabila vârstă de 88 de ani, actorul continuă să uimească prin vitalitatea sa. Cu ceva timp în urmă, el a vorbit deschis despre secretul care, spune el, îl ajută să își păstreze sănătatea și energia, o rețetă inedită pe care o urmează de ani buni.
Puțini știu că Dorel Vişan are pasiune și pentru gătit. În interviul acordat, el a explicat pas cu pas modul în care își prepară rețeta preferată, pe care o consumă constant.
„Carnea e bună să o mănânci doar crudă, eu așa o mănânc. Mănânc pește crud, dar și carne de vită și de vițel. Se dă prin mașina de tocat și se face biftec. Adaug în carnea tocată foarte bine o ceapă, usturoi, dar și condimente, piper, sare și muștar. Dar, mănânci carne crudă doar când ești sănătos. Când ești bolnav, te orientezi spre necazuri și calculezi foarte bine ce pui în farfurie, ca să nu-ți dăuneze și mai mult stării de sănătate”, a spus actorul pentru playtech.ro.

Recomandările lui Dorel Vişan pentru bolnavii de cancer
Marele actor a ținut să ofere și câteva sfaturi persoanelor care suferă de boli grave. În ceea ce privește cancerul, Dorel Vișan este de părere că alimentația joacă un rol crucial și că anumite produse trebuie evitate complet.
„La cancer, trebuie exclusă total carnea din meniu. Celula cancerigenă se hrănește cu proteinele din carne, medicii sunt ignoranți, ei știu totul greșit, aplică teorii greșite, când susțin că trebuie ca un bolnav să mănânce carne. Toată carnea e periculoasă, în astfel de cazuri. Dacă sistemul imunitar este slab trebuie să se bea ceai de echinaceea, câte 2-3 cești pe zi. Iar laptele de capră nefiert vindecă tumorile canceroase în 90 de zile, dacă bei câte 3 căni pe zi”, a subliniat acesta.
Cu o carieră impresionantă și o viață trăită în discreție, Dorel Vișan rămâne o figură respectată a teatrului și filmului românesc. În prezent, la 88 de ani, el continuă să inspire prin talentul său, dar și prin modul neconvențional în care și-a păstrat sănătatea și energia.
Actorul dezvăluie băutura-minune care scade glicemia. Cum o prepari și cum acționează
Băutura-minune care scade glicemia se prepară din doar două ingrediente: ceapă și alcool. Actorul Dorel Vișan se confruntă și el de o vreme cu glicemia crescută. Spune, însă, că de când a descoperit acest remediu la niște călugări reușește să își țină glicemia în valori normale.
Cum se prepară băutura-minune care scade glicemia
Pentru prepararea acestui remediu ai nevoie de 2-3 cepe și de alcool alimentar. Cepele se storc, iar sucul obținut trebuie măsurat. Peste el se adaugă exact aceeași cantitate de alcool alimentar.
„Ceapa scade glicemia. Eu am chiar o rețetă pe care o am de la niște călugări. Se face un suc de ceapă, din 2-3 cepe. Îl strecori, îl măsori și pui aceeași cantitate de alcool alimentar. Într-o lună de zile îți scade glicemia la cât zic ei că e normal”, a explicat maestrul Dorel Vișan în podcastul moderat de medicul Adina Alberts.
Secretele de sănătate ale lui Dorel Vişan
Marele actor are multe alte secrete care îl ajută să se mențină sănătos. Cura cu castraveți este unul dintre aceste secrete, cură pe care o ține anual, de ani buni.
„În fiecare an fac câte o cură de castravete verde. Îl mănânc pe burta goală, înainte de micul dejun, în mai multe variante. Fie cu puțină sare, fie cu sare și ceva ulei de măsline peste. Se poate și cu o variantă mai pișcătoare, după gustul fiecăruia. În fiecare primăvară și vară fac așa ceva în fiecare dimineață și vă asigur că rezultatele sunt bune. Mă ajută să nu îmbătrânesc poate la fel de repede, deși pe la noi, prin Ardeal, străbunii mei nu vorbeau despre bătrânețe. Ei preferau să spună că crești în vârstă, că devii mai înțelept. Lumea modernă a fost însă de altă părere și a ales altceva”, a povestit el, recent, pentru CANCAN.RO.
Cum se menține în formă Dorel Vişan, la 88 de ani: „Fac această cură, este vestită în întreaga lume”
Dorel Vișan păstrează cu mândrie tradiția apiculturii, moștenită din familie, de care se ocupă personal de stupii săi din satul aflat în apropiere de Cluj. Pe lângă asta, se ocupă și de legumicultură și apicultură, o pasiune moștenită de la bunicul său.
Actorul a împărtășit o rețetă naturistă menită să întărească sistemul imunitar, utilă mai ales pentru cei care se recuperează după intervenții chirurgicale, pentru bolnavi sau pentru vârstnici.
Dorel Vișan: „Mare atenție la cura cu venin de albine”
„Mierea și polenul ajută la întărirea sistemului imunitar, dar, pe lângă produsele apicole, cea mai bună este, de fapt, echinaceea, este cea mai grozavă, sau tinctura de echinaceea. Bei 2-3 ceaiuri zilnic și este, de departe, cel mai bun medicament.
Pe mine m-au înțepat și câte 20 de albine deodată, uneori se mai supără pe mine când umblu la stupi, ca orice apicultor. Dar eu nu sunt alergic, n-am suferit niciun șoc în organism. Dimpotrivă, când mă înțeapă albinele nu mai am dureri reumatice.
Eu fac și cură cu venin de albine, este vestită, de fapt, în întreaga lume. Pun câte 2-3 albine pe locul dureros, ele înțeapă acea zonă cu probleme, scot mai apoi acul și brusc mă simt mult mai bine.
Trebuie mare atenție la cura cu venin de albine, căci unele persoane au reacții alergice, poți să și mori, dacă intri în șoc anafilactic, căci se inflamează căile respiratorii, nu mai intră aerul în plămâni, te sufoci.
Dacă te înțeapă pur și simplu la casa de la țară sau în parcuri, trebuie mers de urgență la camera de gardă a unui spital, acolo se fac niște injecții care îți salvează viața. Nu e de joacă!
Nu mai mănânc zahăr absolut deloc, nici în ceai, nici în cafea nu mai pun, îl evit total! L-am înlocuit cu mierea, este mult mai sănătoasă pentru organism, are și vitamine. Plus că mănânc și ce avem în curte, legume, fructe. Muncim la ele, nu cresc ușor, dar se văd și rezultatele. Plus că îmi place să stau în aer liber, așa mi-a plăcut încă din copilărie, când ajutam și eu la treburile casei, mă pricep la orice într-o gospodărie”, a mărturisit Dorel Vișan pentru Playtech.ro.
Cum se menține Dorel Vișan în formă la cei 88 de ani. Actorul a dezvăluit de ce este util un „șoc cu ceapă”: „Într-o săptămână să mănânci și de trei ori pe zi”
Cu toate nu este deloc vizibil, Dorel Vişan are nu mai puțin de 88 de ani. Marele actor urmează să împlinească în vara anului 2026 89 de ani, însă reușește să se mențină într-o formă excelentă. În cadrul podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu, artistul a dezvăluit care este secretul său pentru un organism sănătos.













