ActualitateaPoliticăSocietate

Ionuţ Vulpescu: Valorile creştine pe care le promovăm pot constitui fundamentul unui dialog parlamentar autentic

Valorile creştine pot constitui fundamentul unui dialog parlamentar autentic, a declarat deputatul Ionuţ Vulpescu, preşedintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), care a reprezentat România şi AIO la cea de-a 150-a Adunare a Uniunii Interparlamentare de la Taşkent.

„Valorile creştine pe care le promovăm – toleranţa, înţelegerea reciprocă, coexistenţa paşnică, respectul pentru diversitate şi reconcilierea – pot constitui fundamentul unui dialog parlamentar autentic şi profund într-o lume tot mai fragmentată”, a subliniat Vulpescu, care a participat la eveniment în calitate de observator oficial al AIO.Parlamentarul român a prezentat un exemplu concret de bună practică: adoptarea Apelului pentru Valorile Creştine, în colaborare cu Consiliul Conferinţelor Episcopale din UE (COMECE), Conferinţa Bisericilor Europene (CEC) şi organizaţia Together for Europe.

Apelul pentru Valorile Creştine a fost înaintat instituţiilor europene pentru a sublinia importanţa valorilor creştine în procesul decizional. Ionuţ Vulpescu a conferenţiat în cadrul panelului „Rolul valorilor religioase şi etice în sprijinirea dialogul parlamentar şi al coexistenţei paşnice”, organizat în cooperare cu Centrul Global King Hamad pentru Coexistenţă Paşnică, a precizat un comunicat de presă transmis AGERPRES.

„Salutăm iniţiativa IPU de a avansa dialogul permanent cu lumea religioasă şi reafirmăm angajamentul nostru de a contribui la acest demers prin expertiza şi reţeaua interparlamentară a AIO. Considerăm că şi Parlamentul European trebuie să-şi regândească poziţia lacunară faţă de valorile religioase, într-un moment în care solidaritatea şi respectul pentru alteritate devin cruciale”, a transmis parlamentarul. ***
Inspirată de o conferinţă desfăşurată între 30 iunie şi 4 iulie 1993 în Halkidiki, Grecia, dedicată Ortodoxiei în Noua Realitate Europeană, Adunarea Interparlamentară Europeană pentru Ortodoxie a fost formată la iniţiativa Parlamentului Elen. România este membru fondator al organizaţiei. Urmând Manifestul Participanţilor din 1993, Actul Constitutiv oficial a fost adoptat de participanţii la Sinodul Constitutiv desfăşurat în noiembrie 1994 la Atena. În 2001, grupuri de parlamentari din Australia, Asia, Africa şi Statele Unite au participat la Adunarea Generală, iar organizaţia a fost redenumită Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei. La AIO participă delegaţii parlamentare din 21 de state, majoritatea fiind europene.

Uniunea Interparlamentară este cea mai veche organizaţie internaţională a parlamentelor naţionale, înfiinţată în 1889, cu scopul de a promova dialogul parlamentar global, democraţia, pacea şi cooperarea între popoare. În prezent, IPU reuneşte 182 de parlamente naţionale membre şi funcţionează ca un forum global pentru dezbaterea celor mai importante provocări ale lumii contemporane dintr-o perspectivă legislativă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole Similare

1 din 1.086