Actualitatea
FOTO Scandal lângă secţia de votare: Tânăr bătut de ‘sportivi’ care ar face parte din anturajul primarului Mario de Mezzo
De
Mai multe persoane din așa-numitul „Clan al Sportivilor”, despre care se spune că ar fi apropiate ale primarului Mario De Mezzo, l-ar fi agresat pe un reprezentant al unui ONG, observator al procesului electoral, duminică după-amiază, în apropierea unei secții de votare.

În urma agresiunii care s-ar fi petrecut lângă secțiilr de votare de la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, tânărul a suferit un traumatism sever la nivelul feței, rămânând cu un ochi umflat. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale și urmează să fie transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pentru investigații suplimentare.
„Pacientul a ajuns la spital cu traumatism cranio-facial. A fost trimis cu ambulanța la Spitalul Craiova pentru investigații de specialitate”, au declarat reprezentanții Spitalului Slatina, citați de Gazeta Nouă.
Incidentul survine după ce primarul din Slatina a publicat pe conturile sale de social media un videoclip în care critica prezența observatorilor în proximitatea secțiilor de votare.
Conform unor surse citate de presa locală, aceleași persoane asociate cu „Clanul Sportivilor” ar fi frecvent văzute în apropierea primarului De Mezzo la evenimente publice. De altfel, acești „sportivi” ar fi fost implicați într-un alt incident, când au amenințat mai mulți tineri din cadrul unui partid în timpul Festivalului „Oltenii și Restul Lumii”. Atunci, tinerii l-ar fi filmat pe edil în timp ce acesta avea o dispută cu organizatorii evenimentului.













