Sănătate
CNAS prezintă scuze publice după ce platforma eSănătateaMea a afișat mesajul „Asigurat. Handicapat”: „Formularea greșită și regretabilă este rezultatul exclusiv al unei erori tehnice”
De

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și-a cerut scuze public după ce portalul eSănătateaMea a afișat formularea „Asigurat. Handicapat” în dreptul persoanelor care beneficiază de servicii medicale în baza unui certificat de încadrare în grad de handicap.
Incidentul a fost semnalat după ce o tânără de 18 ani cu imunodeficiență primară a întâlnit această formulare la înscrierea pe platformă. Mama tinerei a criticat modul în care instituția s-a adresat fiicei sale.
„Felul în care ţi se adresează o instituţie a statului reprezintă de fapt felul în care te percepe”, a declarat mama tinerei, potrivit HotNews.
CNAS susține că formularea a apărut în urma unei erori tehnice și anunță că aceasta a fost corectată de urgență.
„Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează că formularea greşită şi regretabilă afişată în portalul eSănătateaMea pentru listarea categoriei persoanelor cu handicap este rezultatul exclusiv al unei erori tehnice de afişare a unei categorii din nomenclatorul sistemului informatic.
Regretăm această situaţie şi ne cerem scuze tuturor persoanelor afectate prin formularea afişată. Comunicarea instituţiilor publice, inclusiv prin intermediul platformelor digitale, trebuie să respecte demnitatea tuturor categoriilor sociale şi să nu aducă atingere niciunei persoane sau categorii sociale”, a transmis CNAS.
Reprezentanții instituției precizează că eroarea nu a avut niciun efect asupra drepturilor pacienților sau asupra accesului la servicii medicale.
„Subliniem că această situaţie nu afectează în niciun fel calitatea de asigurat, drepturile persoanelor respective sau accesul acestora la servicii medicale. Este exclusiv o eroare tehnică intervenită la afişarea denumirii categoriei în interfaţa portalului”, se mai arată în comunicat.
CNAS explică faptul că eSănătateaMea este un portal nou, care presupune integrarea unui volum mare de date la nivel național și se află în continuă dezvoltare.
„Portalul se află în prezent într-un proces continuu de îmbunătăţire, iar CNAS încurajează utilizatorii să se înroleze în portal pentru a testa funcţionalităţile acestuia şi a putea transmite feedbackul necesar. Fiecare sesizare primită de la utilizatori este importantă şi ne ajută să corectăm rapid problemele identificate”, au mai transmis reprezentanții CNAS.
Instituția mai afirmă că digitalizarea sistemului medical trebuie să fie însoțită și de respect față de pacienți.
Citește și : STUDIU De ce fake news au priză la mulți români. Doar 18 la sută dintre aceștia verifică informațiile de pe net
„Digitalizarea sistemului de sănătate trebuie să însemne nu doar tehnologie mai bună, ci şi mai mult respect pentru fiecare pacient”, a transmis CNAS.

















