Connect with us

Cât a ajuns să coste banalul covrig cu semințe de mac, susan sau floarea-soarelui la cele mai renumite simigerii. Patiseria Matei vinde cei mai scumpi covrigi tradiționali

Societate

Cât a ajuns să coste banalul covrig cu semințe de mac, susan sau floarea-soarelui la cele mai renumite simigerii. Patiseria Matei vinde cei mai scumpi covrigi tradiționali

Îl găsești pe toate drumurile, dar mai ales în stațiile mijloacelor de transport în comun, astfel încât să îți fie comod să ți-l procuri și să nu fii nevoit să alergi tot orașul până la prima patiserie.

Până nu demult, covrigii se-numărau printre cele mai ieftine alimente care pot fi mâncate pe repede-înainte. Vorbim despre covrigii banali, cu semințe, nu despre sortimentele care conțin tot felul de umpluturi.

Cât a ajuns să coste banalul covrig cu semințe la cele mai renumite simigerii

Ei, bine, și prețul acestora a crescut semnificativ în ultimele luni. Astfel, azi, banalul covrig cu semințe de mac, de susan sau de floarea-soarelui costă între 2 și 3 lei, în funcție de patiseria de la care îl achiziționezi. Cel mai scump covrig tradițional cu semințe costă 2,99 lei la patiseria Matei, 2,5 lei la patiseria Luca, 2 lei la Gigi, iar cel mai ieftin costă 1,99 lei la Petru.

Deși produsul s-a scumpit semnificativ, rămâne, încă, accesibil pentru majoritatea românilor.

Citeste si Covrigi de casă cu miez super-pufos și coajă crocantă. Mai buni ca la patiserie

Cât costă covrigii umpluți

Alte sortimente de covrigi iubite de români, pe lângă cei tradiționali, sunt cei cu cașcaval sau cei umpluți cu vișine sau cu Nutella. La Luca, aceștia costă: 4,50 lei, 4,99 lei, respectiv 5,50 lei. La patiseria Matei, covrigul umplut cu vișine costă 4,99 lei, cel cu Finetti – 5,49 lei, iar cel cu cașcaval – 4,99 lei.

La Petru, CovriNutella costă 4,5 lei, tot atât costă și covrigul umplut cu vișine. Tot la Petru există și o ofertă cu covrigi împletiți: 5+1 gratis (3 covrigi împletiți, cu mac + 3 covrigi împletiți, cu susan) – 14.95 lei.

Oferte speciale

Și cum românii sunt mari amatori de oferte, comercianții vin frecvent în întâmpinarea dorințelor clienților lor.

La Luca, de pildă, se vinde o comBUNație: Covrig cu cașcaval + cafea simplă ZMEU la prețul de 10 lei. O comBUNație: Covrig cu cașcaval + cafea cu lapte ZMEU costă 11 lei. O comBUNație®: Covrig cu Nutella® + felie pizza costă 13 lei.

Citeste si Ce ingrediente conțin covrigii de post de la Luca. Îți potolesc rapid foamea, însă nimeni nu știe ce mănâncă, de fapt

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top