Societate
Bolojan cere o schimbare esențială în sistemul de pensii. ”Poate nu sună bine ceea ce spun”
De

După ce a reușit, cu greu, să reformeze pensiile magistraților, Bolojan insistă acum, de pe ”margine”, că mai este nevoie de o schimbare foarte importantă, care vizează vârsta ieșirii din câmpul muncii.
În opinia fostului premier, trebuie majorată vârsta de pensionare pentru anumite categorii profesionale. Prin urmare, schimbările nu ar trebui să se limiteze la pensiile magistraților.
Creșterea vârstei de pensionare este necesară, în opinia lui Bolojan, pentru a putea avea un sistem de pensii sustenabil și competitiv.
”Poate nu sună bine ceea ce spun, dar vă rog să vă gândiți că noi lucrăm în economia românească, în perioada de viață activă, un român, 32 de ani, astea sunt datele. Europenii lucrează între 38 și 40 de ani, asiaticii, 45 de ani, în termeni de competitivitate.
Gândiți-vă că oricât ai gândi în termeni de tehnologie, în momentul în care nu mai ai un avantaj tehnologic, ceea ce Europa nu prea îl mai are, dacă nu vii cu măsuri care să încurajeze munca, să muncim mai mult, asta este situația. Domnule, nu ne mai putem pensiona, nu mai putem susține sisteme de pensionare la 48 de ani”, a declarat, pentru spotmedia, șeful PNL.
Bolojan este de părere că regulile de pensionare ar trebui să țină cont de condițiile concrete de muncă. În acest context, fostul premier a dat exemplul angajaților din structurile de ordine publică, arătând că sunt diferențe majore între persoanele expuse unor situații periculoase și cele care lucrează în posturi mai puțin solicitante.
”Trebuie luate măsuri ca și în celelalte domenii și nu trebuie să fugim de asta. Trebuie crescută vârsta de pensionare, pentru că una este, iertați-mă, să fii la Jandarmerie, în Piața Victoriei, să se dea cu bucăți din caldarâm în tine și să stai cu țestoasele respective pe tine, și alta este să fii la sediul unei Curți de Conturi sau al unei instituții relativ liniștite, în pază, în reședințele de județ din România. Acolo poți să ieși la pensie la 65 de ani”, a subliniat fostul premier.
În opinia lui Bolojan, persoanele care ocupă funcții cu un grad redus de risc ar putea lucra până la vârsta de 65 de ani, spre deosebire de angajații care își desfășoară activitatea în condiții dificile sau periculoase, notează b1tv.ro.












