Societate
Zboruri directe București-Beijing, din septembrie. Air China reia ruta după o perioadă de pauză
De

Românii vor avea din nou la dispoziție o conexiune aeriană directă către Beijing, începând din 4 septembrie, când compania Air China va relua zborurile pe ruta București-Beijing, cu trei curse săptămânale.
Reluarea legăturii aeriene directe a fost marcată printr-o ceremonie organizată la Ambasada României din China, eveniment la care au participat reprezentanți ai autorităților chineze, ai companiei aeriene și ai mediului de afaceri și turistic.
Noua rută va fi operată de Air China în regim tur-retur, pe traseul Beijing (PEK) – București (OTP) – Zagreb (ZAG). Reintroducerea zborurilor directe este considerată un pas important pentru dezvoltarea conectivității dintre România și China și pentru facilitarea călătoriilor între cele două țări.
Potrivit Ambasadei României în Republica Populară Chineză, noua conexiune va contribui la dezvoltarea relațiilor bilaterale și va facilita schimburile în domenii precum turismul, comerțul, cooperarea economică și schimburile culturale.
Citește și : România va primi sprijin din partea UE, în contextul crizei energetice. Ce măsuri au fost stabilite
Zborurile Air China vor fi operate de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și vineri.
Conexiunea directă le va permite pasagerilor să ajungă între cele două capitale fără a mai fi nevoiți să facă escală, reducând astfel timpul necesar călătoriei și facilitând legăturile dintre cele două țări.
Ambasadorul României în China, Dan-Horia Maxim, a vorbit despre importanța reluării acestei conexiuni pentru relațiile dintre cele două state.
„Reluarea zborurilor directe între București și Beijing reprezintă un succes diplomatic și economic major, menit să apropie comunitățile noastre. Acest coridor de conectivitate va impulsiona și deschide noi oportunități de dialog și cooperare, generând avantaje concrete pe multiple paliere de interes comun”, a declarat Dan-Horia Maxim, potrivit comunicatului transmis de ambasadă.
Ceremonia de inaugurare a rutei Beijing – București – Zagreb a fost organizată de Ambasada României la Beijing împreună cu Ambasada Croației și Air China.
La eveniment au fost prezenți oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe al Chinei și reprezentanți ai unor instituții specializate, inclusiv ai Administrației Aeronautice Civile din China. Au participat, de asemenea, reprezentanți ai presei, ai mediului de afaceri și ai sectorului turistic.
Citește și : Boc îndeamnă românii să-și facă buletin electronic. ”Haideți să avem toți, pentru a fi și noi în rândul lumii”
Reluarea curselor directe București-Beijing readuce în actualitate o legătură aeriană care are o istorie de peste cinci decenii. Prima cursă directă dintre România și China a fost inaugurată în 1974, când TAROM a introdus ruta București-Beijing. Zborul a reprezentat la acel moment o importantă conexiune aeriană între cele două state.












