Societate
Vouchere alimente 2025. Veste bună pentru pensionarii cu venituri mici, primesc bani de murături la pensia din septembrie
De

Vouchere alimente 2025. Pensionarii vor primi în sfârşit banii pe cardurile sociale în această toamnă. Suma va fi achitată în două tranșe de 125 de lei, după ce criza a diminuat substanţial ajutorul dat de la stat pentru a combate inflaţia şi nerespectarea legii privind indexarea din ianuarie.
Cardurile sociale pentru pensionari vor fi alimentate cu două tranșe până la sfârșitul anului 2025, oferind un sprijin vital pentru cei cu venituri reduse.
Prima tranșă, în valoare de 125 de lei, va fi virată în septembrie, urmată de o a doua tranșă similară în decembrie. Reamintim că această măsură face parte din programul „Sprijin pentru România”.
Potrivit datelor oficiale din 2024, peste 2,4 milioane de români, inclusiv pensionari cu venituri sub sau egale cu 2.200 lei net pe lună, beneficiau de acest ajutor.
Categoriile vulnerabile care beneficiază de sprijin de la stat
Vouchere alimente 2025. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că criteriile de eligibilitate rămân neschimbate față de anul precedent. Beneficiarii trebuie să aibă venituri lunare proprii mai mici sau egale cu 2.000 de lei pentru a se califica pentru acest ajutor financiar.
Categorii de români care primesc ajutor prin programul „Sprijin pentru România” în 2025 și condițiile de eligibilitate, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene:
- Pensionarii din sistemul public de pensii, inclusiv cei cu pensii anticipate sau de invaliditate, cu venit lunar net maxim de 2.210 lei.
Persoanele cu dizabilități (copii și adulți) cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venit lunar net maxim de 2.210 lei.
Familiile cu cel puțin doi copii, dacă venitul lunar pe membru de familie nu depășește 675 lei.
Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
Persoanele fără adăpost, conform legislației în vigoare.
Persoanele și familiile care beneficiază de asistență socială sau ajutor social conform Legii nr. 416/2001.
Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei conform Legii nr. 277/2010.
Persoanele și familiile aflate temporar în situații critice de viață, identificate prin anchete sociale.
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a confirmat că s-au găsit soluții pentru acoperirea celor două tranșe restante. Întârzierea în alimentarea cardurilor a fost cauzată de epuizarea prematură a fondurilor europene alocate pentru acest program în bugetul 2021-2027.
Vouchere profesori 2025. Cine va primi 800 de lei în plus la salariu şi în ce condiţii
MIPE a subliniat că se depun eforturi pentru ca beneficiarii să primească sumele cuvenite cât mai curând posibil.
Beneficiarii vor primii banii pe cardurile emis în anii trecuți, au explicat reprezentanții Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene, pentru Bzi.ro. Este important ca aceștia să păstreze cardurile pentru a putea primi noile tranșe. În caz de pierdere sau deteriorare, titularii trebuie să contacteze emitentul pentru a obține un card nou.
Cardurile sociale pot fi folosite pentru achiziționarea de alimente și mese calde de la comercianții parteneri. Gama de produse include:
- ulei
făină
zahăr
cafea
conserve
apă
legume
carne
brânzeturi
pâine
alte alimente de bază
Această măsură vine în sprijinul celor cu venituri reduse, oferindu-le un ajutor concret pentru achiziționarea de produse alimentare esențiale. Autoritățile se străduiesc să asigure distribuirea eficientă a acestor fonduri, în ciuda întârzierilor înregistrate anterior.
Cardul social „Sprijin pentru România” se obține automat de către persoanele eligibile, fără a fi necesară depunerea unei cereri din partea acestora. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale stabilește criteriile de eligibilitate, iar dacă o persoană îndeplinește aceste condiții, cardul îi este livrat direct prin intermediul Poștei Române la adresa declarată.
În cazul în care persoana eligibilă nu primește cardul în perioada stabilită pentru distribuirea tranșei, aceasta poate merge la cel mai apropiat oficiu poștal pentru a verifica situația și pentru a primi îndrumări suplimentare.
Pentru utilizarea cardului, beneficiarii primesc și un cod PIN care le permite să efectueze plăți. Dacă PIN-ul este pierdut sau nu mai este cunoscut, acesta poate fi recuperat telefonic printr-un apel la un număr indicat pe spatele cardului sau prin aplicația mobilă a emitentului cardului (de exemplu, aplicația „Up Romania” pentru cardurile emise de UP România).
Vouchere pentru plata facturilor la energie, anunţ OFICIAL de la Ministerul Muncii
În paralel, se dau şi vouchere pentru energie în 2025. Consumatorii vulnerabili pot solicita tichetele pentru energie în platforma epids.mmuncii.ro, la primării sau în oficiile poștale.













