Connect with us

Un consilier local din Brăila, moment penibil la depunerea jurământului. Scena a ajuns pe rețelele de socializare

Societate

Un consilier local din Brăila, moment penibil la depunerea jurământului. Scena a ajuns pe rețelele de socializare

Un consilier local din Brăila și-a pierdut răbdarea în momentul depunerii jurământului, oamenii din sală luând parte la un moment jenant.

Totul a avut loc joi, 29 ianuarie, la ședința Consiliului Local Municipal. Petrică Popa, în vârstă de 68 de ani, a depus jurământul sărind peste o parte din text și improvizând pe loc  „la, la, la” în locul unor cuvinte.

„Subsemnatul Popa Petrică Costel, consilier la, la, la… Jur să respect Constituţia şi legile ţării” – aşa a depus jurământul liberalul Petrică Popa, ceea ce i-a surprins pe ceilalţi din sală.

Potrivit Codului Administrativ, jurământul unui consilier local este obligatoriu și trebuie depus în termen de 15 zile de la validarea mandatului.

Petrică Costel Popa a devenit consilier local din partea PNL în locul avocatei demisionare Nicoleta Ivașcu. Acesta a mai fost consilier municipal și în 1998, iar de atunci, a ocupat funcția de consilier din partea PNL în mai multe rânduri.

Citește și: PNL urmează să numească vineri propunerea pentru Ministerul Educaţiei. Rectorul Universităţii Bucureşti, favorit să-l înlocuiască pe Daniel David

Cu toate că participanții au rămas uimiți de momentul penibil al lui Petrică Popa, PNL Brăila, prin vocea lui Marius Mitescu, consilier județean și președintele Organizației Municipale, consideră că Petrică Popa este un câștig pentru partid.

„Pentru Brăila și pentru PNL este un câștig, așa că îi urăm succes. Domnul Popa Petrică este experimentat și capabil. Și știe să facă Opoziție. Funcția lui este electivă. A fost ales și nu numit.”

Citește și: Ilie Bolojan confirmă că rocada la guvernare se va face cu PSD în 2027. Premierul fusese acuzat că ar vrea să impună un înlocuitor de la USR: „Mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD. Ne propunem să respectăm această înţelegere”

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top