Societate
Un bărbat de 54 de ani a murit în parcarea Beach, Please! Fiul său, preluat de autorități. Organizatorul festivalului: ”Suntem alături de familia îndoliată și ne dorim sa oferim tot sprijinul necesar”
De

Un bărbat, cetățean croat, în vârstă de 54 de ani, a murit în noaptea de joi spre vineri, după ce i s-a făcut rău în parcarea din afara perimetrului festivalului Beach, Please!
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în jurul orei 23.45, forțele de ordine care asigurau măsurile de siguranță la festival au fost sesizate că un bărbat aflat într-un autoturism, în parcarea din afara zonei de desfășurare a evenimentului, este în stare de inconștiență. Echipele de salvare au intervenit și au început manevrele de resuscitare. Bărbatul a fost transportat la postul medical avansat din zona festivalului Beach, please!, unde protocolul a fost continuat. În pofida tuturor eforturilor depuse de echipajele de intervenție, bărbatul a fost declarat decedat.
Din primele verificări, reiese că bărbatului i s-ar fi făcut rău, iar polițiștii au preluat cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul.
Bărbatul se afla la festival împreună cu fiul său, în vârstă de 17 ani. Minorul a fost preluat de reprezentanții DGASPC Constanța și de polițiștii Serviciului pentru Imigrări Constanța, care îi acordă sprijin de specialitate.
”Suntem alături de familia îndoliată și ne dorim sa oferim tot sprijinul necesar în aceste momente dificile. Menținem un dialog permanent cu autoritățile implicate în gestionarea acestei situații.
La nivelul organizatorului, dispozitivul operațional include două puncte medicale avansate, trei puncte de prim ajutor, o caravană medicală mobilă, trei ambulanțe private în interiorul festivalului și o ambulanță amplasată în zona parcării. Întregul areal este monitorizat printr-un sistem de peste 200 de camere de supraveghere, iar securitatea este asigurată de aproximativ 600 de agenți din cadrul a trei companii specializate de pază și protecție, care desfășoară permanent controale de acces și verificări de securitate.
Festivalul beneficiază de un dispozitiv complex de siguranță, realizat în colaborare cu autoritățile și instituțiile competente. În teren acționează, în sistem integrat, structuri ale Jandarmeriei Române, Poliției Române, ISU, BCCO, DIICOT, ANITP, SRI, ANPC, DSP, DSV, ANMAP, Gărzii de Mediu și Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor”, au transmis organizatorii festivalului Beach, Please!.













