Connect with us

Trotinetele electrice, interzise în mai multe zone din București! Cine nu respectă noile reguli riscă amenzi uriașe

Societate

Trotinetele electrice, interzise în mai multe zone din București! Cine nu respectă noile reguli riscă amenzi uriașe

E oficial! Trotinetele eletrice nu mai au voie să circule în parcuri și locurile de joacă din Sectorul 1. Decizia în acest sens a fost luată de Consiliul Local și prevede, în primă fază, avertizarea celor indisciplinați, după care urmează amenzile, deloc mici.

Interdicția a fost dispusă pe considerente de siguranță, în contextul incidentelor în care au fost implicate vehicule de acest tip.

”Au lovit și copilașii. Copiii, fiind mai neatenți, n-au văzut. S-a luat decizia să se interzică accesul tuturor vehiculelor motorizate inclusiv trotinetele. Sancțiunile în acest moment pleacă de la 1.000 de lei până la 5.000 de lei”, a precizat un polițist local, citat de stirileprotv.

Nu puțini părinți s-au plâns de faptul că circulația trotinetelor electrice în parcuri și zona locurilor de joacă pune în pericol siguranța celor mici.

”Am copii mici și nu sunt atenți cei mari, nu se uită pe unde merg cu trotinetele. Adică, efectiv, pot să dea peste cei mici, nu sunt atenți, merg cu viteză, le lasă pe oriunde”, spune un părinte.

Citește și Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Șoferul a coborât să facă poze și a uitat să tragă frâna de mână

În perioada ianuarie-iunie 2026, Poliția Rutieră a aplicat circa 1.500 de sancțiuni pentru trecerea pe roșu cu trotineta sau cu bicicleta, transportarea altor persoane cu astfel de vehicule și conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Pe lângă autoritățile Sectorului 1, și Primăria Capitalei vrea să instituie noi reguli pentru trotinetele electrice, care să-i vizeze atât pe operatorii ce pun la dispoziție vehicule de acest fel, cât și pe utilizatori.

Regulile au fost puse în dezbatere publică și, dacă vor fi aprobate de Consiliul General al Municipiului București, includ printre altele prevederea ca cei care vor vrea să închirieze o trotinetă să aibă cel puțin 18 ani. Respectarea acestei reguli va trebui verificată de operatorii care închiriază trotinete electrice. Aceleași firme vor trebui totodată să folosească GPS și un sistem care recunoaște zonele din oraș, astfel încât trotinetele să încetinească automat, să nu poată circula sau chiar să fie blocate temporar în anumite locuri stabilite de primărie.

Tot conform noului regulament, companiile care închiriază trotinete vor fi obligate să obțină autorizație de funcționare și să limiteze numărul de vehicule de pe străzi.

Citește și Au fost identificați tinerii care au atacat o ambulanță cu bâte și topoare după ce au văzut pe TikTok că „fură copii”. Polițiștii din Cluj i-au reținut pentru 24 de ore VIDEO

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top