Societate
Tren marfar deraiat la Caracal. Circulația rutieră a fost întreruptă în zonă
De

Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a informat, prin-un comunicat postat pe pagina sa oficială de Facebook, că, începând cu ora 14:40, circulația rutieră este temporar întreruptă la trecerea la nivel cu calea ferată situată pe centura ocolitoare a Municipiului Caracal, ca urmare a producerii deraierii de toate osiile a cinci vagoane goale tip platformă, pe linia ferată industrială care aparține societății Greenbrier România S.A.
Citește și: Gigi Becali cumpără scaune cu „blană de oaie” pentru biserica din Pipera
Deraierea s-a produs la manevra de împingere a 25 vagoane din uzina Greenbrier România SA, peste macazul nr. 1 din Grupa Tehnică Caracal, cu afectarea circulației auto la trecerea la nivel cu calea ferată dotată cu instalație SAT de la km 241+426.
”Precizăm faptul că incidentul nu afectează circulația feroviară, iar operațiunile de ridicare a vagoanelor deraiate se vor realiza cu mijloace proprii ale SC Greenbrier România SA. Personalul de specialitate al SRCF Craiova monitorizează permanent situația și menține legătura cu echipele de intervenție. Vom reveni cu actualizări în funcție de evoluția situației”, se mai arată în comunicatul regionalei CF.
În octombrie 2016, compania americană The Greenbrier Companies a preluat 75% din Astra Rail Management, grupul care controla cele trei fabrici. Restul de 25% a rămas inițial la omul de afaceri german Thomas Manns. Ulterior, operațiunile europene au fost integrate sub marca Greenbrier.











