Societate
Tichetul de masă, înghețat cel puțn până în primăvara anului 2027: ”E mai bun decât nimic!”
De

Decizia va fi valabilă pentru semestrul II din anul 2026, dar și pentru primele trei luni din 2027. În ciuda acordului dintre patronate și sindicate de la Consiliul Național Triparit, care stabiliseră o majorare de aproximativ 10 lei, s-a decis ca valoarea maximă a tichetului de masă să urce cu mai puțin de 5 lei, de la 40.18 lei la 45 de lei pe zi.
Surse guvernamentale au declarat atunci că majorarea cu doar 5 lei s-a făcut la solicitarea Guvernului, mai exact a lui Ilie Bolojan, respectiv după un calcul al Ministerului Finanțelor.
Proiectul a fost votat în unanimitate, dar reprezentanții PSD i-au acuzat pe liberali că susțin o majorare mai mică decât cea convenită de sindicate și patronate.
Potrivit legii, valoarea nominală a unui tichet de masă ”poate fi indexată semestrial cu indicele prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică”.
Mai exact, potrivit normelor metodologice de aplicare a legii, valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabilește prin înmulțirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creșterii prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din șase luni și nivelul mediu al aceluiași indice pe penultimul semestru. Ca urmare, reiese o formulă complexă, ale cărei rezultate pot fi surprinzătoare pentru decidenții politici.
Valoarea tichetelor de masă a crescut, începând de la 1 august 2023, la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024 a urcat la 40 de lei. Ca urmare, ultima majorare a fost în urmă cu mai bine de doi ani.
Semestrial, însă, valoarea tichetului s-a majorat astfel: la 1 octombrie 2024 a avut parte de o nouă creștere, tichetul de masă ajungând la valoarea de 40,04 lei, iar începând cu luna aprilie 2025, valoarea tichetelor a crescut din nou, cu 14 bani.
Așadar, suma maximă a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2025 a fost de 40,18 lei pe zi.
Sursele Profit arată că funcționarii din Ministerul Muncii calculaseră că, potrivit datelor INS și prevederilor din legea privind acordarea tichetelor de masă, valoarea nominală a acestora din urmă ar trebui să crească și pentru următorul semestru doar cu 6 bani.
Astfel, valoarea nominală indexată a unui tichet de masă rezultată din calcul, prin înmulțirea ultimei valori indexate a tichetului de masă cu indicele creșterii prețurilor de consum la mărfurile alimentare (100.11%) ar fi fost de 40.24 lei ( 40,18 lei x 100.15% IPC Mărfuri Alimentare = 40.2402 lei), care s-ar fi aplicat începând cu luna octombrie 2025 până în luna ianuarie 2026 inclusiv.
În acest context, în urma acordului dintre patronate și sindicate, din luna octmbrie, partenerii sociali au comunicat că au căzut de acord ca valoarea maximă a tichetului de masă să fie de 50 de lei.
Guvernul nu a dat o hotărâre în acest sens, lăsând în seama Parlamentului modificarea valorii tichetului, iar în cadrul coaliției, premierul Bolojan a fost de acord doar cu o majorare de până la 45 de lei a tichetului de masă.
Președintele Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaților, Adrian Solomon, a explicat că a fot solicitat punctul de vedere al Ministerului Finanțelor, care a comunicat Parlamentului, în urma unui calcul propriu, o valoare maximă de 45 de lei.
”E clar că cei 50 de lei erau doar o valoare maximală – în interiorul diferenței dintre 40 lei și 50 lei, sindicatele și angajatorii puteau să negocieze oricât. Valoarea aceasta e mai bună decât nimic”, a declarat deputatul PSD, care a spus că va iniția un proiect legislativ ca valoarea stabilită prin lege să fie minimă, iar maximul să fie negociat de angajați și angajatori.
Citește și: Rabla 2026. S-au suplimentat ecotichetele, câţi români pot să-şi ia scutere sau motociclete electrice












