Societate
Taximetristă din Cluj-Napoca, revoltată de criticile care se aduc breslei în care activează: „Aruncați cu pietre în taximetriști, dar când tariful dinamic de la Bolt este în aer, tot la noi deschideți ușa”
De

Alexandra spune că nu îi este deloc rușine cu meseria pe care o practică și că i-ar plăcea ca cei care se urcă în mașina ei să dea dovadă de mai mult respect și să nu mai împrăștie atât de multă ură la adresa taximetriștilor.
„Sunt taximetristă în Cluj și mamă: Nu căutăm validare, căutăm respect! Aruncați cu pietre în taximetriști, dar uitați că, atunci când tariful dinamic de la Bolt este în aer, tot la noi deschideți ușa. Nu uitați că noi, taximetriștii, suntem tot oameni și nu căutăm validare, căutăm respect reciproc!
Citeste si Cine este amendat dacă într-o cursă de ridesharing pasagerul nu poartă centura de siguranță?
În mâinile mele stă viața a sute de persoane. Ascult zilnic povești de viață: unii plâng, alții râd, alții cântă, iar unii doar caută liniște, și eu le ofer asta…
Și la sfârșitul zilei sunt om ca și voi, singura diferență fiind că eu am dus în siguranță oamenii la muncă sau acasă, la familiile lor. Acum întrebarea mea este: noi, taximetriștii, merităm atâta ură câtă se aruncă în noi în ultima vreme? Drumuri bune și mai multă bunătate!”, a scris clujeanca în mediul online, potrivit Știri de Cluj
Postarea a adunat nenumărate comentarii și, inevitabil, s-a adus în discuție și rivalitatea dintre firmele de taxi și cele de ridesharing, mai ales prin prisma tarifului dinamic. În Cluj-Napoca, în perioadele foarte aglomerate, la festivaluri sau atunci când plouă, prețurile curselor comandate prin aplicații pot crește considerabil.
Alexandra spune, însă, că nu îi consideră vinovați pe șoferii de ridesharing pentru mărirea tarifului, principala sa nemulțumire fiind îndreptată spre clienții care critică taximetria, dar apelează la taxi atunci când prețul unei curse comandate prin aplicație crește.
„Da, la Cluj dinamicul urcă în cer când plouă sau când sunt festivaluri, dar nu este vina șoferilor de ridesharing, ei aleg ce le este bine pentru ei. Aici sunt problema clienții care, când dinamicul bubuie, urcă în taxi și când merg 5 km cu 12 lei merg cu Bolt și vorbesc urât de noi”, a explicat taximetrista.












