Societate
Statul oferă până la 1.250 de lei pe lună pentru această categorie de români. Cine poate beneficia
De

Programul este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani care nu sunt angajați, nu sunt înscriși într-o formă de învățământ și nu participă la cursuri de calificare sau formare profesională. La nivel european, această categorie este cunoscută sub denumirea de NEET (Not in Education, Employment or Training).
Conform noilor prevederi, tinerii eligibili vor beneficia de o primă de stabilitate neimpozabilă în valoare de 1.000 de lei pe lună în primul an de muncă. Dacă își mențin locul de muncă și în al doilea an, sprijinul financiar va crește la 1.250 de lei lunar.
Citește și: Pensii 2026. Ce se întâmplă dacă nu ești acasă când vine poștasul cu pensia. De unde îți poți recupera banii
Prin această măsură, Guvernul își propune să încurajeze integrarea tinerilor pe piața muncii și să reducă numărul persoanelor inactive, în contextul în care România are cea mai ridicată rată a tinerilor NEET din Uniunea Europeană.
Potrivit datelor Eurostat, 19% dintre români cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani nu urmează studii și nici cursuri de formare profesională, aproape dublu față de media europeană.
Noile reglementări prevăd extinderea măsurilor de sprijin și pentru șomerii cu vârsta de până la 50 de ani. Totodată, procesul de acordare a stimulentelor va fi simplificat prin digitalizare, astfel încât cererile și documentele necesare să poată fi depuse online, prin intermediul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă.
Programul fusese anunțat de Guvern încă din luna februarie, însă aprobarea normelor de aplicare permite acum punerea sa în practică. Autoritățile estimează că măsura va încuraja integrarea pe piața muncii și va contribui la reducerea deficitului de forță de muncă, scrie Adevărul.
Citește și: Trei zodii care au noroc în weekendul 25-26 iulie. Cine sunt nativii răsfățați de astre












