Societate
Sfârșit tragic pentru o adolescentă de 16 ani. A fost găsită moartă în cadă
De

Sfârșit tragic pentru o adolescentă de 16 ani. Fata a fost găsită moartă în cadă chiar de fratele ei. Cu o seară înainte, după ce toți din casă au mers la culcare, adolescenta a intrat la baie. A umplut cada să facă baie. Cum geamul de la baie a fost închis, monoxidul de carbon, provenit de la un dispozitiv instant de apă caldă, alimentat la gaz metan, s-a acumulat în încăpere. Fata a leșinat și s-a stins apoi, fără ca cei din casă să aibă vreo bănuială, potrivit vremeanoua.ro.
Dimineață, mama grăbită să ajungă la serviciu, și-a luat la revedere prin ușă, neștiind că, de fapt, fiica sa este moartă, în baie. Nu a mai așteptat să îi răspundă, pentru că se grăbea să ajungă la serviciu. Din păcate, fata nu mai putea să răspundă, căci zăcea moartă în cadă.
Citește și: Navă cuprinsă de flăcări în Marea Neagră. Ambarcațiunea s-a scufundat, 12 marinari salvați la limită VIDEO
Fratele ei a descoperit-o moartă în cadă abia dimineață.
Adolescenta locuia cu mama, cu fratele său și cu bunicii. Părinții divorțaseră, dar au rămas într-o relație amiabilă. Adolescenta de 16 ani fusese înaintea momentului fatidic la tatăl ei și l-a ajutat să taie zarzavatul. A venit acasă, au stat cu toții în curte și au vorbit până mai târziu. Dimineață, bunica văzând că fata încă nu s-a trezit, a trimis pe fratele ei să o caute. Băiatul a văzut că nu e în cameră și a mers la baie, unde ușa era încuiată. Fratele s-a alarmat și s-a dus să se uite pe geam. Și-a văzut sora moartă în cadă. Trupul neînsuflețit a fost adus la Medicina Legală la Vaslui.











