Societate
Se schimbă harta României! Guvernul Luca Niculescu pregătește comasarea a peste 400 de localități mici
De

Guvernul propus de Luca Niculescu pregătește o reformă a administrației publice, care ar putea duce la comasarea voluntară a unor comune și la reorganizarea instituțiilor statului.
Potrivit programului de guvernare pentru perioada 2026–2028, 429 de unități administrativ-teritoriale cu cel mult 1.500 de locuitori ar urma să aibă prioritate la finanțare pentru comasare, iar localitățile care aleg să fuzioneze ar putea primi stimulente pentru investiții.
Programul de guvernare propune schimbări importante atât la nivel local, cât și în administrația centrală. Una dintre măsurile principale vizează localitățile cu populație redusă, care ar putea beneficia de sprijin financiar dacă decid să se unească.
Potrivit documentului, două sau mai multe comune ar putea să formeze o singură unitate administrativ-teritorială, cu o primărie comună, iar autoritățile ce aleg această variantă ar putea beneficia de bonusuri investiționale. Procesul ar urma să fie unul voluntar.
Programul prevede și menținerea unor puncte locale de servicii, astfel încât locuitorii să poată avea în continuare acces la anumite servicii administrative, chiar și după fuziune.
O altă variantă propusă este asocierea comunelor pentru furnizarea în comun a unor servicii precum urbanismul, contabilitatea, achizițiile publice, resursele umane, serviciile juridice și atragerea fondurilor europene.
Programul de guvernare propus de Luca Niculescu nu prevede reduceri uniforme de personal în toate instituțiile, însă numărul de posturi ar urma să fie stabilit în funcție de indicatori precum populația deservită, numărul contribuabililor, volumul autorizațiilor și al dosarelor gestionate.
Angajații instituțiilor reorganizate ar putea fi transferați către alte structuri printr-un sistem național de mobilitate.
Mai mult, viitorul Executiv își propune să introducă un nou statut al funcționarilor publici, bazat pe recrutare competitivă, evaluarea rezultatelor și salarizarea în funcție de performanță, corelată cu noua lege a salarizării.
Guvernul Luca Niculescu intenționează și să simplifice procedurile administrative prin eliminarea avizelor și etapelor birocratice considerate reduntante.
Ar putea fi adoptat și un Cod de procedură administrativă, cu reguli și termene unitare pentru relația dintre cetățeni și instituțiile publice. Este prevăzută și revizuirea Codului administrativ, la opt ani de la intrarea sa în vigoare.
În paralel, autoritățile își propun să digitalizeze mai multe servicii publice și documente, inclusiv permisul de conducere, pentru a reduce deplasările cetățenilor la ghișee.
Programul de guvernare propune și un sistem mai predictibil de finanțare a bugetelor locale, printr-o formulă stabilită prin lege și previzibilă pentru cel puțin trei ani, fără alocări ad-hoc.
Citește și : Ludovic Orban critică dur Guvernul propus de Luca Niculescu: „Nu este ceea ce are nevoie România în momentul de față”
În plus, fiecare unitate administrativ-teritorială ar urma să fie evaluată printr-un Indice de Sustenabilitate Administrativă, care să includă criterii precum populația, veniturile proprii pe locuitor, cheltuielile administrative, gradul de colectare a veniturilor, capacitatea de furnizare a serviciilor și accesibilitatea teritorială.
Documentul prevede și direcționarea unor resurse suplimentare către regiunile rămase în urmă, prin investiții în infrastructură, educație, sănătate, energie, transport și dezvoltare urbană.













