Connect with us

Românii se tem mai mult de scumpiri decât de război. Carburanții și energia, principalele îngrijorări

Societate

Românii se tem mai mult de scumpiri decât de război. Carburanții și energia, principalele îngrijorări

Potrivit cercetărilor, majoritatea populației resimte deja creșterea prețurilor și anticipează o agravare a situației economice în perioada următoare. În acest context, percepțiile publice reflectă o accentuare a anxietății legate de costul vieții și de stabilitatea economică.

Conform Barometrului Poll/Int România realizat de Agenția de Rating Politic, 52% dintre români declară că sunt „foarte mult” afectați de creșterea prețurilor la carburanți, iar 26,6% spun că sunt „mult” afectați. Doar 9,9% se consideră afectați „puțin”, 3,8% „foarte puțin”, în timp ce 7,7% nu au oferit un răspuns.

În ceea ce privește principalele temeri legate de războiul din Iran, respondenții indică în primul rând riscurile economice. Astfel, 21,13% se tem de o criză a energiei, în timp ce 20,6% indică drept principală îngrijorare creșterea prețurilor și inflația. De asemenea, 18,3% se tem că România ar putea fi atrasă în conflict.

Alte riscuri sunt percepute la un nivel mai redus: 7,6% dintre respondenți se tem că războiul s-ar putea extinde în Europa, 6,1% de prăbușirea ordinii globale bazate pe reguli, 5,2% de prelungirea conflictului, 4,8% de creșterea terorismului, 2,4% de o criză umanitară, iar 1,3% de perturbarea zborurilor globale. Un procent de 12,4% nu au putut indica o temere principală.

Opinia publică este împărțită și în privința deciziilor de securitate. Potrivit sondajului ARP, 32,2% dintre respondenți se opun dislocării de echipamente și militari americani în România, în timp ce 18,7% susțin această măsură. Alți 35,7% nu au o opinie, iar 13,4% nu știu sau nu răspund.

Citește și: Raport INS. Rata inflației crește la 9,87% în martie, cu scumpiri semnificative la energie și servicii

Datele unui alt sondaj, realizat de Avangarde, arată însă o susținere mai ridicată pentru anumite decizii punctuale: 53% dintre români consideră corectă utilizarea bazelor din România de către avioanele de realimentare ale SUA, în timp ce 35% o consideră greșită. Susținerea este mai mare în rândul persoanelor cu studii medii și superioare, unde ajunge la 58%.

În ceea ce privește poziția României în Uniunea Europeană, percepțiile sunt, de asemenea, fragmentate. Doar 21% dintre respondenți consideră că aceasta este clară și coerentă, 24% cred că nu este bine coordonată și ar trebui schimbată, iar 22% observă discrepanțe între discursul european și percepțiile interne.

În ansamblu, 43% dintre români anticipează un impact economic semnificativ al conflictului, în timp ce 29% consideră că efectele vor exista, dar vor putea fi gestionate. Doar 5% nu se așteaptă la consecințe majore, iar 9% cred că România nu va fi afectată direct.

În același timp, 21% dintre respondenți declară că nu au încredere în informațiile disponibile despre conflict, ceea ce reflectă un nivel ridicat de incertitudine.

În ceea ce privește direcția strategică, 47% dintre români consideră că țara ar trebui să se concentreze pe diplomație, cooperare internațională și respectarea dreptului internațional. Ideea unei alinieri necondiționate cu Statele Unite rămâne însă controversată: 29% sunt de acord, 35% sunt împotrivă, iar restul nu au o opinie clară.

Citește și: EXCLUSIV Florin Manole, anunț vital pentru pensionari: Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare a militarilor și când vor fi acordate biletele de tratament

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top