Societate
Rezerviștii din București și Ilfov, chemați la unitățile militare. MApN organizează un nou exercițiu de mobilizare în această toamnă
De

Un nou exercițiu de mobilizare a rezerviștilor militari va avea loc în București și Ilfov, în perioada 5-12 octombrie 2026. Exercițiul „MOBEX București – Ilfov 26” urmărește verificarea modului în care sunt pregătite structurile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), vor fi convocați doar o parte dintre rezerviștii cu domiciliul în București și Ilfov. Aceștia vor trebui să se prezinte la unitățile militare indicate în ordinele de chemare, la data înscrisă în document, pentru a participa timp de o zi la activități de pregătire.
În cadrul exercițiului din acest an vor fi verificate unitățile militare care nu au fost incluse în MOBEX București-Ilfov din 2025.
MApN precizează că participarea la astfel de exerciții reprezintă o obligație legală pentru rezerviști.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 446/2006, rezerviștii au obligația să participe la antrenamentele și exercițiile de evaluare a rezervei. De asemenea, angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor salariați prin acordarea unui concediu suplimentar plătit, cu durata de o zi, în baza adeverinței eliberate de centrul militar”, transmite ministerul.
Exercițiile MOBEX sunt organizate anual în mai multe județe, pentru verificarea capacității autorităților de a mobiliza resursele necesare în cazul unor situații care impun acest lucru.
„Exercițiile de tip MOBEX se planifică și se organizează în fiecare an, vizând, în principiu, până la zece judete. În cadrul MOBEX-urilor este verificat modul de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale”, potrivit MApN.
Ultimul exercițiu de mobilizare organizat în București și Ilfov a avut loc în 2025, când peste 10.000 de rezerviști cu domiciliul în cele două județe au fost convocați la unitățile militare arondate.
Pentru reducerea impactului asupra activității economice și sociale, autoritățile au decis ca exercițiul să vizeze doar o parte dintre unitățile militare din București și Ilfov.
MApN a anunțat ulterior că aproximativ 83% dintre rezerviștii convocați s-au prezentat și că aceștia și-au îndeplinit sarcinile stabilite.
Exercițiul a scos însă la iveală și mai multe probleme de organizare. Unii rezerviști au reclamat că au primit ordinele de chemare cu foarte puțin timp înainte, în timp ce la anumite unități s-au format cozi. Au fost semnalate inclusiv situații în care adresele unităților militare erau trecute greșit pe documente.
MApN a recunoscut la acel moment că pot apărea astfel de probleme, explicând că unul dintre obiectivele exercițiului este tocmai identificarea acestui tip de deficiențe pentru ca acestea să poată fi remediate.
În cazul în care un rezervist nu se prezintă fără un motiv întemeiat, amenda poate ajunge până la 4.000 de lei, conform legislației în vigoare.











