Societate
Regulă importantă pentru cei care locuiesc la bloc sau la curte. Modificarea pe care mulți români o fac fără să știe că este ilegală
De

Regulă importantă pentru cei care locuiesc la bloc sau la curte. Schimbarea destinației unui garaj sau a unui loc de parcare nu se realizează doar prin amenajarea interioară și racordarea la utilități. În majoritatea cazurilor, este necesară obținerea unui certificat de urbanism și, după caz, a unei autorizații de construire, precum și actualizarea documentelor cadastrale.
Regulă nouă pentru proprietari. Nu poți transforma acest spațiu în locuință fără acordul autorităților
Există și situații în care românii își pot transforma garajul sau locul de parcare fără autorizație, însă numai dacă nu sunt efectuate lucrări care intră sub incidența autorizării și dacă noua destinație este permisă prin documentațiile urbanistice. În realitate, însă, amenajarea unei băi, a unei bucătării, modificarea instalațiilor sau recompartimentarea spațiului presupun de regulă obținerea avizelor necesare.
Potrivit legii, orice proprietar care vrea să schimbe destinația unui garaj trebuie să obțină mai întâi un certificat de urbanism de la primărie. Acesta stabilește dacă proiectul este permis și enumeră toate documentele și avizele necesare pentru continuarea procedurii, scrie capital.ro.
În funcție de caracteristicile construcției, autoritățile pot solicita un proiect tehnic întocmit de specialiști, o expertiză tehnică, avize pentru utilități și, în anumite cazuri, acordul asociației de proprietari sau al vecinilor direct afectați. Aceste cerințe apar mai ales atunci când sunt modificate elemente comune ale clădirii, instalațiile sau aspectul exterior al construcției.
Regimul juridic diferă în funcție de tipul construcției. De exemplu, garajele făcute din structuri ușoare, fără pereți laterali și alcătuite doar dintr-un acoperiș, pot beneficia de un tratament diferit din punct de vedere al autorizării și impozitării.
În schimb, garajele construite din materiale permanente, precum cărămida, BCA-ul sau betonul, intră sub incidența legislației privind construcțiile. Acest lucru este valabil indiferent dacă spațiul este folosit pentru parcare sau este transformat într-o locuință ori într-un alt tip de spațiu.
Aprobarea schimbării de destinație reprezintă doar o parte a procesului. Pentru a fi considerat locuință, spațiul trebuie să respecte standardele minime prevăzute de legislație.Printre acestea se numără suprafața utilă minimă, înălțimea încăperilor, accesul la lumină naturală, ventilația corespunzătoare, sistemul de încălzire, alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate.
De asemenea, noua destinație trebuie înscrisă oficial în documentele proprietății, inclusiv în evidențele cadastrale și în cartea funciară. Acest aspect este important atât din punct de vedere legal, cât și fiscal, mai ales în cazul unei eventuale vânzări.
Mulți proprietari cred că plata impozitului ca pentru locuință sau stabilirea domiciliului în acel spațiu este suficientă pentru legalizarea modificării. Specialiștii atrag însă atenția că aceste demersuri nu înlocuiesc autorizația de construire și nici obligația actualizării documentelor oficiale.
În cazul în care procedurile legale nu sunt respectate, autoritățile pot dispune readucerea spațiului la destinația pentru care a fost autorizat inițial, chiar dacă acesta este folosit de ani de zile ca locuință.













