Connect with us

Record al fondurilor europene atrase într-un an – 10 miliarde de euro! Pîslaru: ”Avem perspectiva să ajungem la 95% absorbție pe PNRR. Hai, România!”

Societate

Record al fondurilor europene atrase într-un an – 10 miliarde de euro! Pîslaru: ”Avem perspectiva să ajungem la 95% absorbție pe PNRR. Hai, România!”

România nu are guvern cu puteri depline, dar a reușit să stabilească un record al fondurilor europene atrase timp de 12 luni consecutive – 10 milioane de euro, după cum a precizat, joi, Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

În același context, Pîslaru subliniază că România se află în prezent pe locul 2 în Uniunea Europeană la sume nete absorbite!

”Anul de 10: am atras în România 10 miliarde euro bani europeni într-un singur an (iunie 2025 → iunie 2026).
Este un record absolut pe fonduri europene atrase vreodată în 12 luni consecutive.
În acest an, am triplat absorbția pe fondurile de coeziune: de la 3.279.387.099 Euro anul trecut la 10.418.362.085 Euro astăzi, adică +7.138.974.986 Euro.
După ce ne-am obișnuit să fim mereu ultimii în toate clasamentele, România este astăzi pe locul 2 în Uniunea Europeană la sume nete absorbite.
În ciclul financiar actual, contractarea a atins pragul de 97% și sunt sigur că ajungem la 100%.
Pe PNRR, am atras sume brute de 2.620.279.973 Euro pe cererea de plată nr. 4 + 350.692.010 Euro pe cerea de plată nr. 3 = 2.970.971.983 Euro”, a precizat ministrul, pe rețelele de socializare.

Citește și Orașul din România unde se construiește o fabrică de 36 de milioane de euro. Angajările vor curge pe bandă rulantă

Dragoș Pîslaru mai spune că România, ”cu responsabilitate politică și guvernamentală”, poate reuși să atingă 95 la sută absorbție în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Avem perspectiva să ajungem la 95% absorbție pe PNRR și, cu responsabilitate politică și guvernamentală, vom reuși acest lucru.
Investițiile din bani europeni au ajuns să reprezinte 76% din investițiile publice ale României, contribuție esențială în reducerea deficitului bugetar.
Mulțumesc profesioniștilor din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și colegilor din structurile subordonate și din teritoriu!
Hai, România!”, spune ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene.

Citește și Radu Miruță anunță semnarea contractului pentru sistemele antiaeriene SHORAD-VSHORAD: „Este un scut care detectează și distruge amenințări aeriene înainte ca acestea să ajungă la ținta protejată”

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top