Societate
Platforma ghiseul.ro a picat după asaltul celor curioși să afle cu cât le-a mărit Bolojan impozitele!
De

Înghesuială pe ghiseul.ro, după ce la 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare majorări de taxe și impozite. Unele creșteri sunt prevăzute în pachetul de modificări fiscale adoptat de Parlament, altele au fost introduse prin Ordonanța de urgență nr. 89/2025, cunoscută drept OUG „trenuleț”. Noile măsuri se aplică atât persoanelor fizice, cât și firmelor. Sunt modificări pentru locuințe și terenuri, mașini, venituri din investiții, dar și chirii.
Una dintre cele mai importante modificări intrate în vigoare de la 1 ianuarie 2026 este reprezentată de impozitul pe locuință. Impozitele pe clădiri cresc atât în mediul urban, cât și în mediul rural, ca urmare a actualizării grilelor prevăzute în Codul fiscal. În același timp, sunt eliminate reducerile de care beneficiau până acum locuințele construite înainte de 1990.
Impozitul anual se calculează în continuare în funcție de suprafața locuinței, valoarea impozabilă stabilită prin noile grile și cota de impozitare decisă de autoritățile locale.
Pentru a afla cu cât le-a mărit guvernul Bolojan taxele și impozitele, românii au luat cu asalt platforma ghiseul.ro, pe care sunt înregistrați 2.883.377 de utilizatori activi.
Site-ul a picat, la 1 și 2 ianuarie, pentru multe momente, din pricina numărului mare de accesări, potrivit stiripesurse.
Mulți dintre cei care au reușit să intre pe ghiseul.ro s-au declarat șocați de noul nivel al taxelor și impozitelor, care, reclamă ei, este dublul celui din 2025.
Cum au reacționat românii care au aflat, pe ghiseul.ro, câți bani trebuie să dea la stat în 2026
Iată, mai jos, câteva dintre reacțiile românilor care au intrat pe platforma ghiseul.ro și au aflat acolo câți bani trebuie să dea la stat anul acesta, drept taxe și impozite.
- ”Soc si groaza pe Ghiseul.ro! Apartament cu 2 camere,impozit de la 480 lei in 2025 la 870 lei in 2026 !
Halal tara, halal popor” - ”Tocmai au apărut pe ghișeul.ro. obligațiile de plată pentru proprietăți. E o creștere de 100%. Mă așteptam la asta, suntem o țară de proprietari, așa că aceste impozite mărite probabil că vor aduce un plus consistent la buget. Adică știam că asta mă așteaptă. Am cercetat cum stau alții la capitolul impozite pe proprietate și se pare că suntem spre coada clasamentului. Exista insa și țări care și-au permis să scadă impozitul de exemplu Germania. Care vor fi consecințele pentru Romania? Probabil că unele terenuri și locuințe nelocuite, neexploatate vor fi scoase la vânzare și asta nu e rău și tot probabil vor crește chiriile”
- ”Mă pune necuratu’, la început de an, să consult ghiseul.ro, să văd ce am de plată. Birul pe apartament a crescut: de la 1.050 RON la 3.328 RON (3.106 RON apart+ 222 RON terenul). Trăiască aristocrația bugetară, salariile nesimțite și pensiile speciale”













