Connect with us

Patru persoane au fost la un pas de tragedie în Giurgiu. Peretele unei case abandonate s-a prăbușit peste o mașină oprită la semafor

Societate

Patru persoane au fost la un pas de tragedie în Giurgiu. Peretele unei case abandonate s-a prăbușit peste o mașină oprită la semafor

În primul autoturism se aflau patru persoane, iar în cel de-al doilea doar șoferul. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, în mod miraculos, nimeni nu a fost rănit, deși impactul putea avea consecințe grave.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și polițiști. Autoritățile au balizat și securizat zona, ținând cont de starea avansată de degradare a imobilului din care s-a desprins peretele.

Citește și: Raportul Curții de Conturi prezintă nereguli grave în activitatea direcției antifraudă a ANAF. Inspectorii au investigat doi ani un cetățean, până să afle că acesta murise

ISU Giurgiu a transmis un avertisment, subliniind că în apropiere se află o unitate de învățământ, și a făcut apel la prudență. Reprezentanții instituției recomandă cetățenilor să evite clădirile vechi și deteriorate și să respecte restricțiile impuse de autorități.

De asemenea, părinții sunt îndemnați să le reamintească elevilor importanța păstrării distanței față de imobilele degradate, zidurile crăpate sau gardurile instabile, în special în zonele unde acestea sunt situate în imediata apropiere a trotuarelor.

Citește și: Untul Pilos de la Lidl a stârnit controverse pe Internet. Ce conține, de fapt, unul dintre cele mai vândute produse

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top