Connect with us

Ora de vară 2026. Când își dau românii ceasurile cu o oră înainte

Societate

Ora de vară 2026. Când își dau românii ceasurile cu o oră înainte

Ora de vară 2026. Schimbarea orei are loc de două ori pe an. Românii își dau ceasurile înainte primăvara, iar toamna se revine la ora standard.

Ora de vară 2026. Data la care vom da ceasurile înainte

Schimbarea orei are rolul de a folosi cât mai mult lumina solara și de a reduce consumul de energie. Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în aprilie 1916, în timpul Primului Război Mondial, de Germania și Austro-Ungaria, ca măsură de economisire a resurselor energetice.

România a adoptat acest sistem în 1917, l-a abandonat după război, apoi l-a reintrodus în 1932, din motive economice.

În 2026, trecerea la ora de vară va avea loc în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00.

Citește și CFR modifică orarul trenurilor odată cu trecerea la ora de vară. Când va intra în vigoare noul program

Revenirea la ora standard se va face în ultima duminică din octombrie, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu o oră.

Specialiștii atrag atenția că schimbarea orei poate avea efecte neplăcute asupra organismului, mai ales în primele zile după tranziție. Printre cele mai frecvente se numără tulburările de somn, oboseala accentuată, iritabilitatea și dificultățile de concentrare, potrivit wowbiz.

Citește și Cum afectează organismul trecerea la ora de vară. Psihologii avertizează: „Stări profunde de iritabilitate și anxietate. Oamenii se vor supra-alimenta”

 

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top