Societate
O nouă lovitură pentru mame! Voucherele Materna de 2.000 de lei, eliminate definitiv / Stimulentele pentru persoanele cu dizabilități, suspendate până la plata datoriilor
De

Voucherul Materna este destinat achitării medicamentelor și serviciilor medicale și a fost introdus printr-o hotărâre a Consiliului General aprobată în 2018.
Conform proiectului, drepturile stabilite în baza HCGMB 120/2018 și născute anterior intrării în vigoare a acestei hotărâri vor rămâne valabile. Fondurile se vor asigura din bugetul Municipiului București, prin bugetul Direcției Generale de Asistență Sociala (DGASMB), in limita creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație.
Ciprian Ciucu: „STB a depus o nouă cerere de insolvenţă. Nouă bibliorafturi, atent verificate”
Potrivit referatului de aprobare, Programul Voucher Materna acordă femeilor gravide cu vârsta de peste 18 ani un sprijin financiar sub forma de tichete în valoare de 2.000 lei, în două tranșe, pentru achitarea medicamentelor și serviciilor medicale, fără testarea veniturilor beneficiarei, cu condiția să aibă domiciliul sau reședința pe raza Municipiului București de cel puțin șase luni.
Programul generează cheltuieli recurente de aproximativ 24 de milioane de lei anual, care ‘nu mai pot fi susținute în contextul actual al constrângerilor bugetare’ ale Municipiului București, reiese din document.
Se menționează totodată că la data de 31 iulie DGASMB înregistra întârzieri acumulate în valoare totală de peste 650 de milioane lei la programele de stimulente locale.
„Abrogarea programului este justificată de faptul ca serviciile medicale prenatale pe care Voucherul Materna le vizează sunt deja asigurate gratuit prin sistemul național de asigurări de sănătate pentru toate femeile gravide, indiferent dacă sunt sau nu asigurate”, se mai arată în document.
Totodată, conform legislației în vigoare, femeile gravide beneficiază, chiar și în absența calității de asigurat, de următoarele servicii decontate integral de CNAS: consultații lunare, analize de laborator, ecografii obstetricale, monitorizarea lăuziei post-partum, servicii de urgență obstetricală, spitalizare și tratamente complexe.
Stimulentele pentru persoanele cu dizabilități, suspendate până la plata datoriilor. Restanțe de peste 650 de milioane de lei
Programul privind stimulentele pentru persoanele cu dizabilități ar urma să fie suspendat, până la plata restanțelor de peste 650 de milioane de lei, acumulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB).
Măsura propusă vizează atât noile cereri, cât și cei 52.000 de beneficiari actuali, potrivit documentului consultat de Buletin de București.
Mai precis, Primăria Capitalei va continua să achite sumele deja datorate beneficiarilor, în ordine cronologică, dar va opri temporar acordarea stimulentului pentru lunile viitoare, pentru a nu mai acumula noi datorii. De asemenea, nu se mai aprobă cereri noi pe durata suspendării.
„Suspendarea propusă operează exclusiv asupra drepturilor lunare viitoare – adică asupra obligațiilor de plată care s-ar naște după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Prin sistarea temporară a nașterii de drepturi lunare noi, se oprește acumularea de datorii suplimentare, iar resursele bugetare disponibile sunt direcționate integral către achitarea obligațiilor deja existente.
Drepturile lunare deja născute și neachitate (întârzierile acumulate anterior intrării în vigoare) rămân pe deplin exigibile și se vor achita eșalonat, în ordinea cronologică a lunilor de plată, din creditele bugetare aprobate anual”, se precizează în proiectul aflat pe masa consilierilor generali.
Ordinea de zi:
Autoritatea locală argumentează că un singur program consumă peste 65% din bugetul total de asistență socială al DGASMB, în timp ce alte servicii sociale rămân subfinanțate. „Primăria Municipiului București nu este un furnizor național de protecție socială. Rolul său este de a completa sistemul național de protecție, nu de a-l substitui.
Or, un singur program – stimulentul pentru adulții cu handicap – consumă peste 65% din bugetul total de asistență socială al DGASMB, compromițând finanțarea serviciilor sociale directe: adăpostul de noapte, cantinele sociale, echipele mobile de urgențe, centrele pentru victimele violenței domestice, asistența pentru alte categorii vulnerabile.
Suspendarea temporară a generării de drepturi noi la un singur program permite protejarea tuturor celorlalte”, se mai precizează în documentul consultat de reporterii BdB. Proiectul nu stabilește o dată exactă pentru reluarea programului. Totuși, organizațiile neguvernamentale au semnalat, în repetate rânduri, că femeile gravide se confruntă cu obstacole majore în accesarea serviciilor prenatale gratuite, printre care lipsa de informare sau a furnizorilor cu contract cu casele de asigurări (cu precădere în mediul rural).
„În România, acest drept este de multe ori doar pe hârtie. În realitate, atunci când coborâm de pe hârtie în lumea reală, acest lucru nu se întâmplă și nu există de multe ori posibilitatea pentru multe gravide să beneficieze de analize esențiale în mod gratuit, așa cum ar avea dreptul”, a declarat președinta Asociației Mame pentru Mame, Ana Măiță, la începutul acestui an, pentru Euronews.
Stimulentul pentru nou-născuți, redus cu 500 de lei. Cine va mai putea beneficia
În ceea ce privește stimulentul pentru nou-născuți, Primăria Generală propune introducerea unor noi criterii de eligibilitate, astfel încât sprijinul să fie acordat doar mamelor care fac parte din următoarele categorii vulnerabile:
- „mamele care nasc începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de consiliu general și cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la oricare din componentele venitului minim de incluziune, în baza Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
mamele cu dizabilități care nasc începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de consiliu general;
mamelor care nasc începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de consiliu general, aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, care se află în situații deosebite de vulnerabilitate sau aflate în situații de risc, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale.
mamele minore care nasc începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de consiliu general;
mamele care nasc începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de consiliu general, cetățeni străini/apatrizi, care provin din zone de conflict armat”, se precizează în proiectul consultat de Buletin de București.
Totodată, cuantumul ajutorului ar urma să fie redus de la 2.500 de lei la 2.000 de lei. Stimulentul a fost introdus prin hotărâre de Consiliu General în 2017. Conform vechiului act normativ încă în vigoare, ajutorul se acordă o singură dată, la cerere, tuturor solicitanților care îndeplinesc următoarele condiții:
- cel puţin un părinte are domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiului Bucureşti
naşterea s-a înregistrat într-o maternitate din cadrul unităților sanitare cu paturi de la nivelul Municipiului București
dosarul cu acte doveditoare este complet și depus la o lună de la data nașterii copilului
Proiectul de hotărâre aflat pe masa consilierilor generali prevede introducerea de condiții suplimentare: ambii părinți trebuie să aibă domiciliul în București de cel puțin 12 luni, neîntrerupt, la momentul depunerii cererii, dar și să nu aibă datorii restante și neeșalonate la bugetul local. În schimb, se propune ca termenul de depunere a dosarului să fie prelungit la trei luni de la data nașterii.













