Societate
Noua metodă a șoferilor de a semnaliza poliția pe Waze. Reacția MAI: ”Vrei să-i fentezi pe colegii noștri? Nu ai nevoie de emoji-uri sau strategii complicate”
De

Noua metodă a șoferilor de a semnaliza poliția pe Waze. Deși autoritățile au precizat că deocamdată alertele politiei pe Waze nu vor dispărea, românii se gândesc deja la o soluție pentru când acest lucru se va întâmpla.
Noua metodă a șoferilor de a semnaliza poliția pe Waze. La ce s-au gândit românii
Potrivit postărilor de pe rețelele de socializare, șoferii români s-au gândit să înlocuiască emoticoanele de semnalizare a poliției pe Waze cu cele de vreme rea sau ceață.
Reacția reprezentanților Ministerului Afacerilor de Interne nu a întârziat să apară.
”Vrei să-i „fentezi” pe colegii noștri? Nu ai nevoie de emoji-uri, avertizări sau strategii complicate. Trebuie doar să respecți regulile de circulație! Cel mai bun mod de a evita amenda? Să nu-i dai motive să apară! Waze-ul avertizează, însă numai regulile de circulație salvează!”, este mesajul postat pe pagina ministerului.
Reamintim că Uniunea Europeană a decis să permită țărilor membre să interzică aplicațiilor de navigație pe șoferi, precum Waze, să furnizeze alerte de radar mobil, radar fix și poliție.
O decizie recentă emisă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene stabilește că statele membre au mână liberă să decidă dacă mai permit sau nu funcționarea acestor sisteme de avertizare pe teritoriul lor național. Instanța supremă de la Luxemburg nu impune o interdicție generală și obligatorie, ci oferă guvernelor pârghiile legale necesare pentru a curăța aplicațiile de rapoartele privind radarele fixe sau controalele operative, după cum arată o analiză publicată de agenția Novinite.












