Economie
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA. Președintele a promulgat legea care schimbă regulile
De

Președintele Nicușor Dan a anunțat marți promulgarea unei legi care corectează anumite situații apărute în aplicarea regimului TVA și prevede anularea unor obligații fiscale stabilite retroactiv pentru contribuabilii cărora le-a fost anulat codul de TVA.
„Am promulgat o lege importantă care corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA și vine în sprijinul contribuabililor afectați.
Prima situație pe care legea o îndreaptă este cea a contribuabililor cărora le-a fost anulat codul de TVA și care, deși nu au facturat distinct și nu au colectat TVA de la clienți, s-au confruntat ulterior cu stabilirea retroactivă, prin decizii de impunere, a unor obligații de TVA, la care s-au adăugat dobânzi și penalități.
Pentru multe dintre întreprinderile afectate, acumularea acestor obligații pentru perioade fiscale anterioare a generat o sarcină financiară importantă, cu efecte negative directe asupra activității lor”, a transmis Nicușor Dan.
Potrivit președintelui, noua lege prevede anularea obligațiilor fiscale principale și a accesoriilor aferente în situațiile expres prevăzute. Măsura se aplică inclusiv unor obligații deja stabilite, dar și cazurilor în care decizia de impunere nu a fost încă emisă sau nu a fost comunicată contribuabilului.
„Legea corectează această situație prin anularea obligațiilor fiscale principale și a accesoriilor aferente pentru cazurile expres prevăzute de lege. Sunt acoperite atât obligațiile deja stabilite prin decizii de impunere, cât și situațiile în care decizia a fost emisă, dar nu a fost încă comunicată, precum și cele în care organul fiscal nu a emis încă decizia pentru perioadele vizate de lege.
Este important de subliniat că nu vorbim despre o anulare generală și necondiționată a obligațiilor de TVA. Legea nu se aplică operațiunilor pentru care contribuabilul a înscris distinct TVA în facturi sau în documente echivalente ori a colectat, integral sau parțial, taxa de la beneficiari.
Acolo unde TVA a fost facturată distinct sau efectiv colectată de la clienți, obligația fiscală rămâne”, a explicat șeful statului.
Anularea obligațiilor fiscale vizate de lege va fi făcută din oficiu de către administrația fiscală, iar contribuabilii care au achitat deja sumele respective vor putea cere restituirea acestora.
„Anularea obligațiilor vizate de lege se face din oficiu de către administrația fiscală.
Contribuabilii care au achitat sumele stabilite prin deciziile de impunere care intră sub incidența legii le vor putea solicita înapoi.
Astfel, măsura produce efecte și pentru cei care au executat deja obligațiile stabilite de administrația fiscală, evitând ca aceștia să fie dezavantajați față de contribuabilii ale căror obligații nu au fost încă stinse”, a transmis Nicușor Dan.
Președintele susține că prin această modificare sunt eliminate anumite efecte financiare considerate disproporționate și sunt lăsate în activitatea firmelor resursele care ar fi fost folosite pentru achitarea obligațiilor fiscale.
„Prin această lege sunt înlăturate, pentru situațiile expres prevăzute, consecințe patrimoniale disproporționate și sunt eliberate resurse care vor rămâne în activitatea întreprinderilor.
Este o măsură care urmărește un tratament fiscal mai echitabil și mai predictibil, fără a exonera de la plată TVA care a fost efectiv facturată distinct sau colectată de la beneficiari.
ANAF are la dispoziție 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea procedurii de aplicare. Un sistem fiscal echitabil presupune atât respectarea obligațiilor de către contribuabili, cât și capacitatea statului de a corecta situațiile în care aplicarea regulilor fiscale produce efecte disproporționate”, a mai precizat Nicușor Dan.











