Societate
Ne mor eroii, iar rândurile celor care au jurat să ne apere viața se subțiează. Adrian și Cosmin au murit mult prea devreme, lăsând un gol uriaș în sufletele cunoscuților. Mesajele cutremurătoare ale colegilor
De

Ne mor eroii, iar rândurile celor care au jurat să ne apere viața se subțiează. Adrian Neagu, un ambulanțier din Teleorman, a murit la doar 50 de ani, după ce i s-a făcut rău. A ajuns la Urgențe, iar după ce i s-au făcut câteva investigații fusese diagnosticat cu hernie cervicală. A plecat acasă, iar după doar câteva ore, starea sa de sănătate.
Ne mor eroii! Adrian a murit la 50 de ani
Colegii săi de pe Ambulanță au ajuns de urgență la Adrian acasă pentru a-i oferi primul ajutor. Din păcate, aceștia nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
”Așteptam cu toții, cu sufletul la gură, o veste bună. Din păcate, prin stație s-a auzit vestea pe care nimeni nu voia să o audă: resuscitarea a fost încheiată fără succes. În clipa aceea, parcă ne-a căzut tuturor cerul în cap. Dacă aș fi putut înregistra și v-aș fi pus aici felul în care colega noastră a transmis acel final, v-ați fi topit de tristețe, așa cum am făcut noi”, povestește colega lui Adrian.
Colegii bărbatului nu-și pot reveni din șoc. Aceștia au transmis mesaje cutremurătoare pe rețelele de socializare.
”De azi, Adi e înger, un salvator în ceruri”, ”Drum lin, Adi! Dumnezeu să te odihnească în pace și să dea putere familiei, colegilor și tuturor celor care te-au iubit. Nu te vom uita!”, au transmis colegii bărbatului.
Doliu la ISU Sibiu! Pompierul Cosmin Michiu a decedat la doar 41 de ani
Cosmin era pompier militar din anul 2007, iar de atunci, timp de aproape două decenii a lucrat în cadrul Detașamentului de Pompieri Sibiu și al Detașamentului de Pompieri Mediaș.
Colegii acestuiau au transmis un mesaj emoționant prin care au spus că au pierdut un prieten adevărat și un om care a salvat foarte multe vieți în timpul caieriei sale. Printre misiunile la care a participat se numără și cea în județul Galați, în urma inundațiilor, când pompierii sibieni au sprijinit comunitățile greu încercate de ape.
”A fost paramedic SMURD și servant în echipajele de stingere. A salvat vieți, a luptat cu focul și a fost prezent acolo unde oamenii aveau nevoie de ajutor. Printre misiunile la care a participat se numără și misiunea de sprijin desfășurată în județul Galați, în urma inundațiilor, când pompierii sibieni au sprijinit comunitățile greu încercate de ape. A fost una dintre multele situații în care Cosmin a făcut ceea ce a ales să facă încă din anul 2007: să meargă acolo unde era nevoie de el.
Astăzi nu pierdem doar un pompier. Un fiu și un frate a plecat mult prea devreme din mijlocul familiei sale. Un prieten lasă un gol în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au iubit. Iar noi nu am pierdut doar un pompier, azi am pierdut un camarad. După aproape 20 de ani petrecuți în slujba oamenilor, rămân în urmă misiunile îndeplinite, viețile în sprijinul cărora a intervenit, colegii alături de care a servit și, mai presus de toate, amintirea lui Cosmin. Un pompier pleacă dintre noi, dar camaradul nostru va rămâne pentru totdeauna în sufletele noastre. Drum lin spre veșnicie, Cosmin!”, este mesajul transmis de ISU Sibiu.”, își amintesc reprezentanții ISU Sibiu.













