Connect with us

Lumea sportului este în doliu! Atleta Mara Flavia Araujo a murit la 38 de ani, în timpul concursului Ironman Texas

Societate

Lumea sportului este în doliu! Atleta Mara Flavia Araujo a murit la 38 de ani, în timpul concursului Ironman Texas

Mara Flávia Araújo, în vârstă de 38 de ani, originară din São Paulo, și-a pierdut viața în timpul probei de înot din cadrul competiției Texas Ironman, desfășurată în Statele Unite. Sportiva a dispărut în apă în timpul segmentului de înot, fiind ulterior găsită fără viață câteva ore mai târziu, sâmbătă, 18 aprilie, iar cauza decesului nu a fost deocamdată stabilită.

Proba de înot a evenimentului, denumită Memorial Hermann Ironman Texas, are o distanță de aproximativ 3,8 kilometri, iar apa are o temperatură medie de circa 23 de grade Celsius. Nu este primul incident tragic raportat în istoria acestei competiții.

Mara Flávia Araújo era triatletă de aproximativ 10 ani și mai participase anterior la curse Ironman, fiind o sportivă cu experiență în acest tip de competiții.

Citește și: Sorin Grindeanu, ultimul mesaj pentru Ilie Bolojan înainte de ieșirea PSD de la guvernare: „E responsabilitatea PSD să schimbe lucrurile”

Mara Flavia a murit la doar 38 de ani

Cu doar o zi înainte de tragedie, Mara Flávia a postat pe rețelele sociale o fotografie lângă o piscină, în costum de baie, fiind în timpul pregătirilor pentru antrenament. În mesajul care însoțea imaginea, sportiva scria simplu: „Încă o zi de muncă”. La scurt timp după competiție, trupul neînsuflețit al femeii de 38 de ani a fost recuperat din apă de echipele de scafandri.

Originară din São Paulo, Mara și-a început cariera în domeniul media, lucrând ca prezentatoare de radio, însă în ultimii ani se orientase și către activitatea de DJ, pe care o practica part-time. Ea le-a povestit urmăritorilor săi de pe Instagram, într-o postare recentă, cum a devenit triatletă în urmă cu aproape opt ani, după ce a fost diagnosticată cu o problemă de sănătate, spunând: „Am văzut o cale de a renaște: Dumnezeu și sportul”, conform cancan.ro.

A avut probleme de sănătate

De-a lungul carierei sportive, Mara Flávia a obținut rezultate notabile, clasându-se pe locul trei la Triatlonul din Brasilia și două calificări la Campionatele Mondiale Ironman 70.3. În spațiul public au apărut și declarații ale apropiaților, inclusiv ale prietenului său, Luis Taveira, care a sugerat că sportiva ar fi avut unele probleme de sănătate, deși cauza exactă a decesului nu a fost încă stabilită. Potrivit acestuia, înainte de cursă, Mara s-ar fi simțit slăbită și nu ar fi fost în deplină formă pentru efortul fizic intens.

„Era bolnavă înainte de călătorie, nu se simțea bine. Eu și soția mea am vorbit cu ea și i-am spus că era prea slăbită pentru această cursă, deși, acum câteva zile, când am vorbit cu ea, a insistat că se simte bine. Încă nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat”, a spus prietenul Marei.

Citește și: Fostul președinte pro-rus al Bulgariei, Rumen Radev, ar urma să câștige alegerile parlamentare. Exit poll-urile dau partidul său, Bulgaria Progresistă, la aproape 40%

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top