Connect with us

În Olanda a fost confirmat primul caz de gripă aviară la pisici. Mai mulți pui au murit din cauza infecției

Societate

În Olanda a fost confirmat primul caz de gripă aviară la pisici. Mai mulți pui au murit din cauza infecției

În Olanda a fost confirmat primul caz de gripă aviară la pisici. Infecția a fost raportată de un proprietar al unui pui de pisică care a murit la puțină vreme după ce l-a luat de la un adăpost. Centrul de Cercetare Bioveterinară Wageninge a examinat pisoiul, iar pe 19 noiembrie a fost raportată infecția cu virusul gripei aviare H5N1.

Pisoiul provenea dintr-un cuib de la o fermă de capre. Cei șapte frățiori ai lui au murit, de asemenea, probabil, tot din cauza acestui virus.

Pe 20 noiembrie, o echipă de specialiști a Autorității pentru Siguranța Alimentelor și a Produselor de Consum din Olanda (NVWA) a vizitat ferma de capre și a examinat cele trei pisici prezente, inclusiv pe mama pisoiului.

Au fost examinare inclusiv caprele de lapte și s-au avut în vedere și alte afecțiuni, nu doar gripă aviară. Nu este cunoscut foarte clar cum s-au infectat pisoii cu virusul gripei aviare.

Proprietarul a raportat că mama a găsit carcasa unei păsări sălbatice pe 27 octombrie și a adus-o în cuib. Este posibil ca această pasăre să fi fost infectată și ca pisoii, mâncând-o, să se fi infectat.

Citește și: Cum a murit Artan. Artistul a fost resuscitat timp de o oră de medici/ Adrian Pleșca va fi înmormântat vineri

Proprietarii de pisici au primit teste pentru gripa aviară

Autoritatea Olandeză pentru Siguranța Alimentelor și a Produselor de Consum a informat Serviciul Municipal de Sănătate (GGD) local despre situație, iar acesta a contactat toți noii proprietari ai pisoilor.

Având în vedere perioada de incubație și acolo unde este necesar, proprietarii au primit teste pentru gripă aviară.

De asemenea, a fost inițiată o monitorizare activă pentru mai mulți dintre ei, iar până în prezent niciunul dintre pisoiași nu a prezentat simptome.

Citește și: Ce a pățit un afacerist italian, care produce pantofi la Brașov pentru branduri celebre, după ce a vrut să-și concedieze angajații de pe o zi pe alta

Care sunt simptomele

Acest caz confirmă teoria că virusul se poate răspândi și la mamifere. În ciuda faptului că este pentru prima oară când un caz de gripă aviară a fost identificat la un mamifer, specialiștii spun în continuare că riscul să se transmită la oameni este mic.

Însă, în Olanda, proprietarii de pisici sunt sfătuiți să fie vigilenți. Dacă o pisică prezintă simptome, este recomandată consultarea de urgență a veterinarului și măsuri de igienă adecvate.

Printre simptome se numără: febra, gâfâitul, dificultățile de respirație, letargia, conjunctivita, secrețiile nazale, ochii roșii, secreții mucoase din ochi sau nas, semne neurologice, cum ar fi tremorul sau mersul instabil, conform Mediafax.

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top