Connect with us

Imagini şocante. Un autoturism a derapat şi a aterizat pe acoperişul unei case

Societate

Imagini şocante. Un autoturism a derapat şi a aterizat pe acoperişul unei case

Un autoturism a ajuns pe acoperișul unei case din satul Coșărele, județul Prahova, după ce a părăsit partea carosabilă, sâmbătă seară. În mașină se aflau patru persoane, iar în locuință se afla o alta. Toate cele cinci persoane au scăpat fără răni în urma incidentului, fiind evaluate medical la fața locului, scrie Observatorul Prahovean.

VORTEXUL POLAR dă peste cap anotimpurile, şefa meteorologilor anunţă când scăpăm de ciclon. Elena Mateescu: „Luna martie confirmă capriciile debutului de primăvară”

Accidentul s-a produs, sâmbătă seară, în comuna Gornet-Cricov, satul Coșărele. Acolo au fost trimise o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

„A fost vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a ajuns pe acoperișul unei locuințe. În vehicul se aflau patru ocupanți, iar în imobil se afla o persoană. Din fericire, toate cele cinci persoane implicate nu au prezentat probleme medicale”, a informat ISU Prahova.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

Citeşte şi

Alte accidente grave în Neamţ. Un bărbat a murit, după ce maşina în care se afla a căzut într-o râpă/ Șofer de 75 de ani, la spital după ce s-a răsturnat cu mașina

Poliţiştii din Galaţi au deschis un dosar penal după ce un tren InterRegio a fost direcţionat eronat pe un alt fir de circulaţie/ Mecanicul de locomotivă şi-a dat seama în scurt timp şi a semnalat situaţia/ În urma incidentului, trenul a avut întârziere

Poliţiştii din Galaţi au deschis un dosar penal după ce un tren InterRegio care circula pe ruta Galaţi-Suceava a fost direcţionat în mod eronat pe un alt fir de circulaţie, din gara Barboşi Călători. Mecanicul de locomotivă şi-a dat seama că traseul nu este cel stabilit şi a semnalat situaţia, trenul fiind pus pe traseul corect din gară. Incidentul a provocat o întârziere de 40 de minute. Poliţiştii fac cercetări pentru distrugere sau semnalizare falsă şi neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă a acestora din culpă.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Galaţi s-au sesizat din oficiu, sâmbătă, în urma verificărilor făcute privind producerea unui incident feroviar.

”Din cercetările preliminare a reieşit faptul că, la data de 26 martie 2026, în jurul orei 16:07, în staţia C.F.R. Barboşi Călători, trenul InterRegio 11078, care circula pe ruta Galaţi-Suceava, ar fi fost direcţionat în mod eronat pe un alt fir de circulaţie decât cel prevăzut în itinerariul stabilit. După parcurgerea unei distanţe de aproximativ 300 de metri, mecanicul de locomotivă a observat neconcordanţa traseului, a oprit trenul în condiţii de siguranţă şi a semnalat situaţia conform procedurilor specifice”, a arătat IPJ.

Trenul a fost ulterior reintrodus pe traseul corect din staţia C.F.R. Barboşi Călători, înregistrând o întârziere de aproximativ 40 de minute, după care şi-a continuat deplasarea în condiţii normale.

În urma incidentului, nu s-au înregistrat victime şi nici pagube materiale.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere sau semnalizare falsă şi neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă a acestora din culpă, urmând ca cercetările să stabilească cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii incidentului.

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top