Societate
George, un tânăr de 35 de ani din Gorj, a murit în urma unui accident rutier terifiant. Dubița pe care o conducea a fost lovită și împinsă zeci de metri de un alt autoturism
De
Autoutilitara în care se afla bărbatul de 35 de ani a fost răsturnată de autoturism și împinsă zeci de metri pe asfalt, până când s-a înfipt într-un parapet.
Tragedia s-a produs în comuna Bălești, nu departe de Târgu Jiu, pe o porțiune de drum marcată cu linie continuă. Șoferul dubiței încerca să vireze la stânga, atunci când vehiculul său a fost lovit, într-o parte, de un autoturism. Conducătorul mașinii venea din același sens și încerca să depășească autoutilitara.

Screenshot
Impactul puternic a făcut dubița să se răstoarne, fiind împinsă pe asfalt pe o distanță mare, oprindu-se ulterior într-un parapet.
„S-a angajat într-o depășire, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism care ar fi efectuat un viraj către stânga”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Cine era tânărul din Gorj care și-a pierdut viața
George Spineanu era cunoscut în comunitate, era fotograf profesionist și lucra la un cunoscut importator de piese auto din Târgu Jiu. Potrivit informațiilor apărute după tragedie, era divorțat și tatăl unei fetițe mici.

Bărbatul decedat era fiul unei angajate din Primăria Bălești. Tânărul era pasionat de fotografie și își desfășura activitatea ca fotograf profesionist.













