Actualitatea

FOTO Iconografia politică primește un nou ‘Mesia’: Icoane cu Călin Georgescu, vândute cu 5 Euro pe Internet

Publicat în

Românul s-a născut poet. Sau pictor. Oricum, românii sunt ingenioși din fire iar creativitatea nu are limite în România! Într-o întorsătură neașteptată, pe rețelele de socializare au început să circule oferte cu ‘icoane’ ce îl înfățișează pe candidatul-surpriză al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu.

Cu un aer de sfințenie digitală și un pic de ironie (in)voluntară, aceste icoane au stârnit discuții aprinse printre utilizatorii de internet. Persoanele care vând aceste icoane par a fi convins publicul că și politica poate avea o aură mistică.

‘Vând icoane cu Călin Georgescu.! Format A4 – 5 euro (dacă se dorește înrămare + 1 euro); format A3 – 8 euro, atenție, sunt gata înrămate’ – este anunțul unui utilizator ‘preceupeț’.

‘Dacă nu lăcrimează, degeaba’ – vine răspunsul la oferta primită.

Nu este clar cine a început această practică neobișnuită, dar un lucru este sigur: acestea au adus cel puțin un zâmbet utilizatorilor rețelelor de socializare – ‘biserica’  unde de altfel fostul candidat la prezidențiale și-a ‘propovăduit’ programul electoral și unde a adunat milioane de adepți.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version