Societate
Fată de 14 ani din Prahova, violată de un tânăr de 21 de ani. Șase persoane, vizată de anchetă după ce ar fi încercat să o determine să-și retragă plângerea
De

O minoră în vârstă de 14 ani din județul Prahova ar fi fost victima unui viol comis de un tânăr de 21 de ani, iar ulterior mai multe persoane ar fi încercat să o convingă să își retragă plângerea sau să își schimbe declarațiile. Polițiștii au efectuat șase percheziții domiciliare în Ploiești și în trei comune din județ, iar șase persoane urmează să fie audiate.
Acțiunea a avut loc miercuri, 11 noiembrie 2026, într-un dosar penal care vizează infracțiunile de viol asupra unui minor și influențarea declarațiilor. Ancheta este desfășurată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului și Persoanei, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Citește și : Un polițist din Huși, arestat după ce a încălcat de 56 de ori ordinul de protecție. Partenera l-a acuzat de hărțuire
Cele șase mandate de percheziție au fost puse în aplicare în municipiul Ploiești și în comunele Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, potrivit Observatorul Prahovean.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, faptele cercetate s-ar fi petrecut în intervalul iunie-august 2026. Anchetatorii au stabilit că un tânăr de 21 de ani ar fi întreținut raporturi sexuale cu fata de 14 ani.
Polițiștii precizează că raporturile ar fi fost consimțite, însă dosarul este instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol asupra unui minor.
Investigația vizează și posibile încercări de influențare a deciziilor minorei, anchetatorii suspectând că mai multe persoane ar fi făcut presiuni asupra fetei și i-ar fi promis chiar beneficii materiale pentru a o determina să renunțe la plângere sau să își modifice declarațiile date în fața autorităților.
Potrivit cercetărilor, scopul acestor demersuri ar fi fost evitarea răspunderii penale de către tânărul cercetat.
În urma descinderilor, șase persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri. La operațiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea măsurilor legale care se impun.












