Societate
EXCLUSIV Marius Lulea acuză faptul că este victima practicilor de intimidare ale lui George Simion, după ce, în faţa casei sale, a fost lăsat un cap de porc: „Acestea sunt practici de crimă organizată. Simion coordonează o reţea paralelă care îi duce la îndeplinire astfel de misiuni de natură penală”
De

Totodată, pe consola contoarului de gaze care se află în faţa porţii a fost lipit, cu cteva zile în urmă, un sticker cu o figură amenințătoare.
Marius Lulea le-a spus poliţiştilor ajunşi la faţa locului că suspectează că în spatele acestor gesturi s-ar afla George Simion, pe care îl cunoaşte de 15 ani şi îl crede „capabil de astfel de practici„.
Fostul prim-vicepreședinte al AUR a declarat, la România TV, că liderul AUR coordonează o „reţea paralelă” de persoane de încredere care îi duc la îndeplinire astfel de „misiuni de natură penală”
„Cred că e foarte important ca opinia publică să cunoască aceste informaţii că acel afiş a fost pus acolo acum câteva zile. Am considerat, la momentul respectiv, deşi şi atunci l-am suspectat pe George Simion cunoscându-l prea bine de 15 ani că ar putea fi capabil de astfel de practici, dar am zis să minimizez toată această chestiune.
Dar iată că azi a fost adus acest cap de porc la poartă. Mai mult decât atât, la colegi din partid, la foşti colaboratori, toţi opozanţii politici ai lui Simion, cei care îl contesta, s-au lipit afişe similare şi în faţa locuinţelor lor.
Acesta a fost momentul în care am decis că aceasta nu e o simplă ameninţare, ci vorbim despre practici de crimă organizată. Nu pot eu să soluţionez astfel de ameninţări, am încredere că statul român va putea să garanteze aflarea adevărului, dar şi siguranţa mea si a familiei mele.
Dezbaterea politică nu trebuie să fie dusă într-o zonă penală, de ameninţări. Practic, eu consider că e o ameninţare cu moartea.
E o chestiune care ţine mai degrabă de sociopatie decât de politica românească.
Poliţiştii m-au întrebat pe cine suspectez, eu l-am nominalizat pe George Simion cunoscând trecutul său şi practicile sale. Cred că cei care se află astăzi lângă el şi care îi duc la îndeplinire astfel de misiuni trebuie să înţeleagă că ele sunt de o gravitate extremă, sunt de natură penală, ţin de grup infracţional organizat.
Ştiu că se pune presiune, Simion nu foloseşte membri de partid, ci o reţea paralelă. Este o practică de tip mafiot care nu e de admis în interiorul statului român. Aceste lucruri ne aduc aminte de ameninţări de la începutul perioadei naziste. Eu cred ca statul român poate gestiona această situaţie şi că doar timpul va scoate la iveală ce s-a petrecut aici„, a declarat Marius Lulea la România TV.
Fondatorul AUR a declarat că şi Claudiu Târziu a fost ţinta încercărilor de intimidare ale lui Simion şi că liderul AUR recurge la astfel de gesturi întrucât „nu e capabil să facă faţă unor dezbateri politice„.
Marius Lulea a spus, totodată, că s-a îndepărtat de Simion începând din 2023, câdna a observat o schimbare importantăîn comportamentul liderului AUR.
„Există tot felul de personaje dubioase care s-au perindat pe lângă George şi care îi duc la îndeplinire tot felul de sarcini. Ei sunt cei care au pus în faţa sediului lui Claudiu Târziu o maşină a partidului AUR cu o cameră de filmat. Scopul, probabil, nu a fost filmarea, ci indimidarea lui Târziu.
Claudiu Târziu a depus plângere penală, însă Poliţia a tratat lucrurile în mod simplist, ca si cum ar fi o simplă cameră montată într-o maşină privată şi că nu pot să intervină.
Dar când astfel de comportamente sociopate sunt acceptate lucrurile merg mai departe.
Simion vrea să mă intimideze. Nu e capabil să facă faţă unor dezbateri politice.
Din 2023 am observat o schimbare de comportament la George Simion, de când el a renuntat la fosta echipa lui care promova unirea României cu Republica Moldova. A fost un moment, între 2023-2025, între cele două tururi, în care comportamentul său s-a schimbat în mod fundamental.
În momentul în care am constatat că comportamentul lui e anormal cu colegii şi cel desfăşurat în spaţiul public, m-am îndepărtat„, a mai declarat Marius Lulea la România TV.











