Connect with us

Cum poți plăti mai puțin la facturile pentru căldură în iarna anului 2025: „Poți reduce consumul de energie cu câteva procente, chiar 5 – 7%”

Societate

Cum poți plăti mai puțin la facturile pentru căldură în iarna anului 2025: „Poți reduce consumul de energie cu câteva procente, chiar 5 – 7%”

Reprezentanții Asociației Energia Inteligentă atrag atenția că cea mai eficientă soluție pentru reducerea consumului este limitarea pierderilor de căldură către exterior. Astfel, folosirea combinată a jaluzelelor exterioare, a storurilor interioare și a draperiilor groase, poate diminua consumul de energie iarna.

„Principala direcție e reducerea pierderilor termice spre exterior. Cea mai mare pierdere de căldură, raportată la metru pătrat, se face prin suprafețele vitrate — geamuri, ferestre, uși. Asta înseamnă că, dacă în dreptul geamurilor și ușilor aplici diverse bariere termice — perdele groase, un al doilea rând de draperii, obloane exterioare, jaluzele sau orice alt sistem — cu cât crești numărul straturilor de aer dintre ele, cu atât reduci pierderea de energie prin aceste suprafețe, care sunt, de regulă, cele mai mari pierderi dintr-un apartament.

De exemplu, prin adăugarea unui al treilea strat — jaluzea exterioară, un stor pe interior și o draperie groasă — poți reduce consumul de energie pe iarnă cu câteva procente, chiar 5–7%”, potrivit estimărilor Asociației Energia Inteligentă.

Citește și: Șoc în lumea medicală. A murit Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău. Avea doar 37 de ani

Cum să plătești facturi mai mici iarna

O altă soluție este circulația corectă a aerului în jurul caloriferelor. Este recomandat ca în dreptul caloriferului să nu existe mobilier sau draperii care să îl acopere. Acest lucru este foarte important pentru a permite aerului să circule liber.

„Dacă, de exemplu, pui o draperie până jos, tocmai în dreptul caloriferului, creezi o izolație între radiator și cameră; centrala va funcționa mai mult pentru a aduce camera la temperatura setată, deci consumul crește. Ideal este ca în dreptul caloriferului să nu se afle nimic — nicio draperie, niciun mobilier — sau, dacă există mobilă, să fie la o distanță minimă față de calorifer.

De asemenea, evită montarea unor draperii sau sisteme de perdele fixate pe șină în tavan care blochează circulația aerului; ele transformă radiatorul într-un element izolat și determină funcționarea mai îndelungată a centralei, deci consum mai mare”.

Citește și: Salarii de 250.000 de lei pe lună pentru bugetari. Veniturile incredibile din companiile de stat, în plină austeritate: „Sunt câțiva care muncesc și alții care iau banii”

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top