Connect with us

Cum arată casele smart de 140.000 de euro oferite gratis profesorilor din Iași

Societate

Cum arată casele smart de 140.000 de euro oferite gratis profesorilor din Iași

Cum arată casele smart de 140.000 de euro oferite gratis profesorilor din Iași. Autoritățile locale s-au gândit să vină în ajutorul dascălilor care fac naveta și le oferă gratuit o locuință super-smart.

Cum arată casele smart de 140.000 de euro oferite gratis profesorilor din Iași. Profesor: ”Naveta mă costa undeva la 800 de lei”

În comuna Românești din județul Iași au fost construite, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), trei locuințe inteligente, cu panouri solare, pompă de căldură și costuri ale utilităților foarte mici. Acestea sunt puse la dispoziția profesorilor care vor preda în acest an în școlile din comună.

”Educația primită spune totul despre ceea ce suntem și despre cum trăim!

În acest context anunțăm o nouă veste bună pentru cei care înțeleg că investițiile în educație sunt cu folos pentru fiecare dintre noi și implicit pentru întreaga comunitate!

Am finalizat prin recepția la terminarea lucrărilor trei locuințe nZEB+ pentru profesori (‘specialiști în educație’).
Important de știut:
– nZEB+: locuință cu pierdere energetică aproape zero!
– Fondurile europene prin PNRR de care am dispus au fost predestinate acestui scop pe linia de finanțare special concepută. Astfel am avut doar opțiunea de a valorifica sau nu această oportunitate.
– Beneficiarii acestor locuințe vor fi profesori care au ales să lucreze în școala din comuna noastră;
– Regulamentul prin care vor fi atribuite locuințele va fi stabilit în acord cu ghidul solicitantului și va fi aprobat de consiliul local în prima ședință;
– Beneficiarii vor primi locuințele cu titlu gratuit (chirie zero), cu obligația de a plăti doar costurile utilităților, și ele proiectate să fie mici”, a anunțat Primăria

Printre beneficiari se află și Gabriela, profesoară de sport, care este foarte încântată intenția autorităților locale. Aceasta spune că timp de doi ani a pierdut zilnic trei ore făcând naveta între casă şi şcoală.

„Nu m-am gândit să renunț la meseria de profesor, dar m-am gândit că ar fi o posibilitate să mă mut la o școală mai aproape de casă. Un salariu care nu este destul de mare, 4000 și ceva de lei, nu mai plătesc chirie care era destul de mare și atunci îmi rămân și mie câțiva bănuți în fiecare lună. Naveta mă costa undeva la 800 de lei”, explică Gabriela, potrivit Observatornews.ro. 

Directorul unei școli din comună spune că în fiecare an erau probleme cu angajarea unui învățător deoarece nu exista interes din partea cadrelor didactice.

Jumătate dintre profesorii care predau în cele trei școli din comună fac naveta, iar vestea că se dau locuinte gratis i-a făcut pe mulți să ia în calcul să se mute aici.

„Nu a fost niciodată o opțiune să renunț, nu mă dau bătută așa ușor, îmi place aici, m-am îndrăgostit de această școală și de copiii din școală și m-am gândit să mă înscriu la preselecție pentru casă”, spune Denisia Vârcolici, educatoare.

„M-am așteptat cumva la acest lucru în momentul în care am ales acest post, doar că mi-am asumat și tot ce ține de acest lucru de a face naveta”, menţionează Patricia Aramă, educatoare.

Citește și Ofertă atractivă din partea unei comune. Casă super-modernă gratis pentru profesorii care merg să lucreze acolo!

 

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top