Societate
Ce se întâmplă dacă primești salariul minim sau lucrezi part-time. Câți bani pierzi la pensie
De

Unii salariați sunt plătiţi cu salariul minim sau preferă varianta de lucru part-time, pentru flexibilitate, cazuri în care efectul asupra pensiei rămâne un subiect esențial și deseori confuz.
Formula de bază pentru calculul pensiei este:
- Punctaj lunar = venitul brut al lunii / salariul mediu brut pe economie
- Punctaj anual = suma punctajelor lunare
- Total puncte = însumarea punctajelor anuale pe întreaga perioadă de activitate
- Pensia finală = total puncte × valoarea punctului de referință (VPR)
Începând cu anul 2024, sistemul de contributivitate pune accent pe veniturile realizate, iar asta înseamnă că cine lucrează pe salariul minim sau part–time acumulează mult mai puține puncte decât o persoană care lucrează cu normă întreagă și salarii peste medie.
Astfel, cei plătiți cu salariul minim acumulează un punctaj semnificativ mai mic. În 2025, salariul mediu brut este de 8.620 lei, iar salariul minim brut este de 4.050 lei brut. Astfel, un lucrător care primește salariul minim acumulează astfel: 4.050 / 8.620 ≈ 0,46 puncte pe lună, adică 5,63 puncte pe an. La part-time, contribuțiile se calculează în funcție de venitul efectiv, deci punctajul este și mai mic.
Dacă luăm ca referință un lucrător cu salariu mediu, care acumulează 12 puncte pe an, diferențele sunt foarte mari:
- salariul minim: pierdere de aproximativ 57% din puncte anual
- part–time 6 ore: pierdere de aproximativ 68%
- part–time 4 ore: pierdere de aproximativ 78%
- part–time 2 ore: pierdere de circa 89%
Raportat la 10 ani de muncă, diferențele devin dramatice: 120 puncte (salariu mediu) vs. 51,6 puncte (salariu minim), respectiv 13,2 puncte (2 ore/zi). Practic, angajaţii care rămân perioade îndelungate în regim part–time sau la salariul minim acumulează considerabil mai puține puncte, ceea ce se traduce într-un cuantum final al pensiei cu până la 70–80% mai mic decât al unui muncitor plătit cu salariul mediu.












